Profitul Erste Group s-a dublat în primul trimestru

Grupul austriac Erste Group Bank, al treilea creditor din Europa emergentă, a raportat joi dublarea profitului net în primul trimestru din 2015, în urma scăderii provizioanelor de risc, transmite Reuters.
Economica.net - J, 07 mai 2015, 07:47
Profitul Erste Group s-a dublat în primul trimestru

În perioada ianuarie – martie 2015, profitul net al grupului a urcat la 225,8 milioane de euro (256,8 milioane de dolari), de la 103,3 milioane de euro în primul trimestru din 2014, în timp ce analiştii se aşteptau la 188 milioane de euro. Costurile de risc ar urma să scadă anul acesta la aproximativ 1-1,2 miliarde de euro, în timp ce taxele bancare vor totaliza aproximativ 360 milioane de euro, scrie Agerpres.

Banca a avertizat că iniţiativele de protecţie a consumatorilor şi riscurile geopolitice ar putea avea un impact economic negativ.

În februarie Erste Group estimase că va înregistra profit net anul acesta, după pierderile record de anul trecut.

‘Am avut un început de an puternic în 2015 şi am raportat un profit net solid datorită redresării economice şi a creşterii creditării, precum şi a scăderii costurilor legate de creditele neperformante. În Austria, Slovacia şi Cehia, rezultatele noastre au fost sprijinite de majorarea creditării, pe segmentul de retail şi de corporate. Subsidiara din România a redevenit profitabilă şi vedem semne încurajatoare la creditarea persoanelor fizice. Suntem încrezători că avansul economiilor din Europa Centrală şi de Est (CEE) va continua într-un ritm solid, pe fondul majorării cererii pe plan intern, ceea ce va stimula creditarea’, a afirmat directorul general al Erste Group, Andreas Treichl.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 8,1% în primul trimestru din acest an, faţă de 8,5% la sfârşitul anului trecut. Cheltuielile administrative au înregistrat un declin de 1,6% în primele trei luni din acest an, la 948,1 milioane de euro, de la 963,3 milioane de euro în primul trimestru din 2014.

Erste a menţinut estimarea privind scăderea profitului operaţional în acest an comparativ cu nivelul de 3,09 miliarde de euro înregistrat în 2014, din cauza rezultatelor operaţionale mai scăzute din Ungaria şi România, precum şi a ratelor scăzute ale dobânzilor.

Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi, care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...