Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost reţinut joi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de corupţie, potrivit televiziunilor de ştiri şi agenţiei Agerpres, care citează surse judiciare.
Economica.net - J, 07 mai 2015, 17:09
Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut de DNA

Adomniţei a fost audiat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi.

Procurorii au reţinut în acelaşi dosar trei persoane – Popa Letiţia, Irimescu Carmen, Jinga Teodora Cristina – pentru abuz în serviciu.

La 15 aprilie, procurorii au efectuat percheziţii în 21 de locaţii situate în municipiul Iaşi, cele mai multe fiind la CJ Iaşi. Ancheta vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.

Conform procurorilor, contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă.

Sursele au subliniat că auditul intern al instituţiei a sesizat neregulile, subordonaţii aducându-i la cunoştinţă şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, dar acesta ar fi fost nemulţumit de constatări şi ar fi ameninţat că va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...