CEZ s-a retras din cursa pentru preluarea diviziei din Slovacia a Enel

Grupul ceh de utilităţi CEZ, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat joi că nu va face ofertă pentru pachetul de 66% din acţiunile companiei slovace de electricitate Slovenske Elektrarne scos la vânzare de grupul italian Enel, pentru care au rămas în cursă trei companii, transmite Wall Street Journal, preluat de Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2015, 14:07
CEZ s-a retras din cursa pentru preluarea diviziei din Slovacia a Enel

Enel a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a hotărât să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a decis să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.

Într-un comunicat de presă difuzat joi, CEZ a informat că a decis să nu mai depună o ofertă pentru pachetul de 66% din acţiunile companiei Slovenske Elektrarne din cauza dorinţei Guvernului slovac de a-şi majora propria participaţie la compania de utilităţi de la 34% în prezent până la 51%.

‘Decizia CEZ de a nu depune o ofertă angajantă până la termenul limită nu va afecta în niciun fel procesul de vânzare care este în derulare’, a declarat un purtător de cuvânt de la Enel, fără a preciza însă dacă grupul a primit până acum oferte angajante.

Grupul italian Enel a fixat data de 9 mai drept termen limită până la care firmele interesate pot depune oferte pentru pachetul său de 66% din acţiunile Slovenske Elektrarne, companie evaluată de analişti la aproximativ două miliarde de euro.

Un număr de trei companii şi-au manifestat interesul pentru Slovenske Elektrarne: grupul finlandez Fortum, producătorul ceh EPH şi un consorţiu ungar format din divizia MOL din Slovacia, Slovnaft, şi compania publică de utilităţi din Ungaria, MVM Group.

Vânzarea activelor Enel face parte dintr-un program mai larg de vânzări de active în valoare de şase miliarde de euro, început în 2013, şi care vizează reducerea datoriilor Enel. Până în prezent, acest program a generat suma de 1,6 miliarde de euro. Activele din Slovacia, împreună cu alte active non-strategice, ar urma să contribuie cu peste 4,4 miliarde de euro la acest program.

Activele Enel din România (64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România) reprezintă companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...