Darius Vâlcov află luni dacă va fi plasat în arest la domiciliu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă luni contestaţia DNA faţă de decizia instanţei de a-l plasa în arest la domiciliu pe fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov.
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 06:18
Darius Vâlcov află luni dacă va fi plasat în arest la domiciliu

Pe 6 mai, un judecător de la ÎCCJ a admis cererea lui Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, însă DNA a făcut contestaţie, scrie Agerpres.

Darius Vâlcov se află în arest preventiv din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Şomajul în rândul tinerilor creşte riscul unei „generaţii pierdute” (raport)
Marea Britanie – Şomajul în rândul tinerilor creşte riscul unei „generaţii pierdute” (raport)
Şomajul în rândul tinerilor din Marea Britanie, care a urcat vertiginos în ultimii ani, va continua această creştere dacă nu se va lua nicio măsură, sporind riscul unei 'generaţii......
O firmă din România revoluționează războiul aerian: Ce este INTERJET, drona autonomă care vânează ținte cu 500 km/h
O firmă din România revoluționează războiul aerian: Ce este INTERJET, drona autonomă care vânează ținte cu 500 km/h
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă INTERJET, o nouă generație de interceptor aerian autonom destinat combaterii ...
Cheltuielile cu apărarea vor depăşi 3% din PIB-ul statelor membre UE până în 2040 (studiu)
Cheltuielile cu apărarea vor depăşi 3% din PIB-ul statelor membre UE până în 2040 (studiu)
Cheltuielile pentru apărare sunt estimate să ajungă la cel puţin 3% din produsul intern brut al statelor membre ale Uniunii ...
Premieră în băncile din România. Factoringul de la BCR, conectat direct la e-Factura ANAF
Premieră în băncile din România. Factoringul de la BCR, conectat direct la e-Factura ANAF
Profluo, platforma românească de automatizare a proceselor financiare prin agenți AI, a încheiat un parteneriat strategic ...