Martin Schulz le cere britanicilor să decidă rapid dacă vor să rămână în UE şi încurajează la negociere

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a cerut luni britanicilor să organizeze rapid referendumul promis de premierul David Cameron privind rămânerea în Uniunea Europeană şi abia ulterior, odată ce decizia de fond va fi luată, să se poarte negocieri privind o eventuală revizuire a raporturilor Marii Britanii cu blocul comunitar, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 16:21
Martin Schulz le cere britanicilor să decidă rapid dacă vor să rămână în UE şi încurajează la negociere

Schulz vede astfel invers faţă de Cameron succesiunea acestor două acţiuni. Premierul britanic doreşte mai întâi renegocierea relaţiilor Marii Britanii cu blocul comunitar, în sensul transferării mai multor atribuţii de la Bruxelles către Londra, iar apoi, cel târziu în 2017, să convoace referendumul în urma căruia britanicii să decidă dacă acceptă să rămână în UE în noile condiţii.

‘Cred că ar fi mai bine ca britanicii să organizeze rapid referendumul. Astfel vor decide dacă vor să rămână în UE’, a declarat Schulz în faţa presei la sosirea la o reuniune a Eurogrupului ce se desfăşoară la Bruxelles. ‘Odată ce (britanicii) se vor fi decis asupra chestiunii de fond, atunci vom putea discuta cu ei să vedem ce este mai bine de făcut’, a adăugat preşedintele PE.

Totodată, el i-a transmis lui David Cameron să nu considere că ar fi posibil ca aripa eurosceptică din partidul său conservator să ceară UE să înainteze propuneri guvernului de la Londra pentru ca apoi britanicii să decidă dacă rămân mai departe în UE. ‘În Europa nu aşa se procedează’, a insistat Schulz. ‘Trebuie mai întâi să se ia o decizie de fond. Astfel se poate lucra ulterior mai uşor cu partenerii’, a apreciat el.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, şi-a exprimat convingerea că locul Marii Britanii este în UE, întrucât interesul ambelor părţi este ca această ţară să nu părăsească blocul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...