Economia Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru

Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru, cu o contracţie a PIB de 0,2%, după un declin de 0,4% în trimestrul anterior, în condiţiile în care blocajul negocierilor dintre autorităţile de la Atena şi creditorii ţării a secătuit economia de fonduri.
Economica.net - mie, 13 mai 2015, 13:53
Economia Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru

Analiştii anticipau un declin de 0,5% al economiei elene, transmite Bloomberg, citat de Mediafax

„Datele referitoare la PIB publicate de Eurostat nu sunt dezastruoase, dar alţi indicatori s-au înrăutăţit mai rapid din martie. Din acest motiv ne aşteptăm ca întregul cost al acestui impas să fie reflectat în datele referitoare trimestrul al doilea”, consideră Michael Michaelides, analist la Royal Bank of Scotland Group în Londra.

Contracţia economică sporeşte presiunile asupra guvernului condus de premierul Alexis Tsipras să adopte măsurile cerute de creditorii ţării, pentru deblocarea programului de ajutor de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Oficialii eleni şi-au exprimat optimismul, după reuniunea de luni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, că negocierile progresează către un acord, dar reprezentantul Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a spus că Grecia trebuie să ofere reforme „de substanţă”, mai precizeaza Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...