Ucraina: Preşedintele Poroşenko a promulgat legile privind desovietizarea

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a promulgat vineri legile care interzic orice propagandă comunistă şi care îi glorifică pe combatanţii naţionalişti, legi ce au provocat mânia Moscovei, relatează AFP.
Economica.net - S, 16 mai 2015, 05:35
Ucraina: Preşedintele Poroşenko a promulgat legile privind desovietizarea

Legile, care au fost votate de parlament pe 9 aprilie, vizează ruperea definitivă cu trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autorităţile ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, în majoritate nostalgici după fosta URSS, în estul rebel, unde conflictul s-a soldat cu peste 6.200 de morţi din aprilie 2014, scrie Agerpres.

Legile respective interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice şi-i recunosc drept combatanţi pentru independenţa Ucrainei pe naţionaliştii care un timp au luptat alături de nazişti împotriva ”ocupaţiei sovietice”, reaminteşte preşedinţia într-un comunicat.

Aprobate după aproape un sfert de secol de la declararea independenţei Ucrainei, legile pun pe acelaşi plan ”regimurile totalitare comunist şi nazist”.

Legi similare există în republicile baltice şi în Polonia.

În baza legilor ucrainene, monumentele ridicate în onoarea responsabililor sovietici, printre care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate şi vor fi chiar schimbate denumirile localităţilor, străzilor sau ale întreprinderilor ale căror nume fac referire la comunism.

Rusia a denunţat puternic legile ucrainene, acuzând Kievul c-a recurs la metode ”totalitare” pentru desovietizarea Ucrainei în favoarea unei ideologii naţionaliste care împinge ţara ”în prăpastie”.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...