Preşedintele Chinei îi spune lui John Kerry că Pacificul este „suficient de mare” pentru China şi SUA

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus duminică secretarului de stat al SUA, John Kerry, aflat în vizită la Beijing, că 'imensul Ocean Pacific este suficient de mare pentru a încăpea China şi Statele Unite', pe fondul tensiunilor legate de dispute teritoriale în apele Mării Chinei de Est, informează EFE.
Economica.net - D, 17 mai 2015, 15:20
Preşedintele Chinei îi spune lui John Kerry că Pacificul este

Xi a făcut aceste declaraţii în timpul întâlnirii pe care a avut-o la Marele Palat al Poporului (sediul legislativului chinez) cu Kerry, care a sosit sâmbătă la Beijing pentru o vizită-fulger care se încheie duminică. Liderul chinez a adăugat că speră ca ‘cele două părţi să conlucreze pentru creşterea încrederii reciproce, reducerea îndoielilor şi sporirea cooperării prin intermediul dialogului pentru a avea siguranţa că relaţiile bilaterale cresc în direcţia corectă şi formează un nou tip de legături’. ‘Între timp, cele două părţi ar trebui să gestioneze şi să-şi controleze disputele într-un mod adecvat pentru ca relaţiile să nu fie afectate’, a mai spus Xi, care a adăugat că, în opinia sa, ‘relaţiile dintre China şi SUA continuă să fie stabile în general’.

Sâmbătă, Kerry a cerut Chinei să facă mai mult pentru a ajunge la o soluţie diplomatică pe tema disputelor din Marea Chinei de Est. Pentagonul consideră că gigantul asiatic accelerează construcţia de instalaţii pe unele insule aflate în dispută în aceste ape ale Pacificului pentru a le utiliza ca baze pentru operaţiuni militare, scrie Agerpres.

SUA, care intenţionează să-şi sporească prezenţa militară în Pacific, se tem că autorităţile de la Beijing vor să obţină controlul asupra întregii Mări a Chinei de Est, însă o parte din acest teritoriu este reclamat de Brunei, Taiwan, Filipine, Vietnam şi Malaezia.

La rândul său, Kerry a spus în timpul întrevederii cu Xi că ‘extinsa cooperare între SUA şi China a demonstrat lumii rolurile importante pe care le joacă cele două naţiuni în gestionarea principalelor chestiuni regionale şi internaţionale’. S-a mai dovedit, a continuat Kerry, că cele două părţi ‘sunt capabile să-şi gestioneze disputele cu maturitate’.

Kerry s-a deplasat la Beijing pentru a pregăti următoarele evenimente bilaterale, Dialogul Economic şi Strategic între China şi SUA, care va avea loc la Washington luna viitoare, şi vizita lui Xi în SUA, în septembrie. Secretarul de stat al SUA a mai avut convorbiri şi cu premierul Li Keqiang şi cu ministrul de externe Wang Yi.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
Compania germană Carbo-FORCE, specializată în tehnologii de piroliză și în producția de bio-cărbune, parte din concernul Bauer, cu peste 10.000 de angajați la nivel mondial, intră pe piața......
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în ...
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de ...