UE: Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 4,5% în 2014

Emisiile de gaze cu efect de seră ale instalaţiilor care participă la schema Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au scăzut cu aproximativ 4,5 % anul trecut, a anunţat, luni, Comisia Europeană.
Economica.net - lun, 18 mai 2015, 16:35
UE: Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 4,5% în 2014

EU ETS cuprinde peste 11.000 de centrale electrice şi instalaţii de producţie în cele 28 de state membre ale UE şi în Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, precum şi emisiile companiilor aeriene care operează zboruri între aeroporturile europene.

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, emisiile verificate de gaze cu efect de seră de la instalaţiile staţionare s-au ridicat la 1.812 milioane de tone de echivalent CO2 în 2014, cu aproximativ 4,5 % sub cel din 2013.

„Chiar şi atunci când economiile noastre revin pe calea creşterii economice, emisiile continua să scadă. Acest lucru, pe lângă faptul că arată încă o data ca protecţia climei şi creşterea economică pot merge mână în mână, trimite şi un puternic semnal înaintea noului acord global privind clima care urmează să fie încheiat la Paris în luna decembrie a acestui an: pieţele carbonului asigura reduceri eficiente din punct de vedere al costurilor”, a declarat comisarul european pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cañete.

Comisia Europeană a mai informat că excedentul cumulat de certificate de emisii a fost uşor redus, de la circa 2,1 miliarde la aproximativ 2,07 miliarde pentru anul de conformitate 2014. Volumele care au fost scoase la licitaţie în 2014 au fost reduse cu 400 de milioane de certificate de emisii din cauza începerii punerii în aplicare a măsurii privind amânarea scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii, prin care se prelungeşte data scoaterii la licitaţie a acestor certificate.

De asemenea, numărul total de credite internaţionale schimbate în certificate începând cu luna martie 2014, când funcţia de schimb a devenit operaţională, se ridica la 388,44 milioane. Dintre acestea, 195,91 milioane au fost reduceri de emisii certificate (CER) şi 192,53 milioane au fost unităţi de reducere a emisiilor (ERU). CER şi ERU schimbate proveneau din proiecte care au loc într-un număr limitat de ţări, aproape 77 % din CER fiind originare din China şi aproape 77% din ERU schimbate provenind din proiecte desfăşurate în Ucraina.

Potrivit schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, instalaţiile trebuie să transmită în fiecare an registrelor statelor membre datele privind emisiile verificate. Pentru 2014, aceste date au fost făcute publice în Registrul de tranzacţii al Uniunii Europene (EUTL) la 1 aprilie 2015.

Nivelul de conformare al întreprinderilor cu normele EU ETS a fost din nou ridicat. Mai puţin de 1% din instalaţiile care au raportat emisii pentru 2014 nu au restituit, până la termenul-limita de 30 aprilie 2015, certificatele care acoperă toate emisiile lor. Acestea sunt în general instalaţii mici, iar emisiile lor, cumulate, constituie mai puţin de 0,5% din emisiile din cadrul EU ETS.

Te-ar mai putea interesa și
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricţioneze utilizarea aplicaţiilor de acest tip din afara proceselor sau......
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. Azi sunt alegeri locale, inclusiv în Berlin
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. ...
Germania va reduce taxele pe benzină și motorină cu 0,17 euro pe litru, a anunțat vineri guvernul, la câteva zile după ...
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, oferă salarii și de 6.500 de lei
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 26 de magazine în ţară, intră în Sibiu, Afumaţi, ...
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșală amarnic”
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat duminică că nu va schimba direcția de reformă asumată de predecesorul ...