Vladimir Putin promulgă o lege privind ONG-urile străine ‘indezirabile’

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege denunţată de apărătorii drepturilor omului care permite autorităţilor să interzică organizaţiile neguvernamentale străine instalate în Rusia, considerate 'indezirabile' de către stat, a anunţat sâmbătă Kremlinul, potrivit France Presse.
Economica.net - S, 23 mai 2015, 16:36
Vladimir Putin promulgă o lege privind ONG-urile străine 'indezirabile'

Textul, votat marţi de deputaţi şi miercuri de senatori, ‘prevede că organizaţii neguvernamentale străine sau internaţionale, a căror activitate reprezintă o ameninţare la adresa fundamentelor constituţionale ale Federaţiei Ruse, a capacităţii de apărare a ţării sau a securităţii guvernului, să poată fi declarate indezirabile’, aminteşte preşedinţia rusă într-un comunicat.

Legea a fost prezentată de către susţinătorii săi drept ‘o măsură preventivă’ necesară după impunerea, anul trecut, de către Occident a unor sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei din cauza crizei ucrainene. Legea dă autorităţilor ruse posibilitatea să interzică ONG-urile străine în cauză şi să-i urmărească în justiţie pe angajaţii acestora, ei riscând până la şase ani de închisoare sau interdicţia de intrare pe teritoriul rus. Legea permite inclusiv blocarea conturilor bancare ale organizaţiilor vizate.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au condamnat proiectul de lege, calificat de către Amnesty International drept ‘ultimul capitol din represiunea fără precedent împotriva organizaţiilor neguvernamentale’.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...