Bogdan Aurescu: eforturilor menite să combată extremismul şi terorismul, necesitatea cooperare internaţională

Importanţa continuării şi coordonării eforturilor globale menite să combată fenomenele extremiste şi terorismul, necesitatea cooperării internaţionale pentru combaterea finanţării terorismului şi pentru stimularea schimbului de informaţii în domeniu au fost relevate de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la Reuniunea Consiliului Ministerial UE - Consiliul de Cooperare al Golfului. 
Economica.net - D, 24 mai 2015, 14:37
Bogdan Aurescu: eforturilor menite să combată extremismul şi terorismul, necesitatea cooperare internaţională

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare a MAE, transmis duminică AGERPRES, şeful diplomaţiei române a participat duminică, la cea de-a 24-a reuniune a Consiliului Ministerial Uniunea Europeană – Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), desfăşurată la Doha, context în care a avut o intervenţie pe tema luptei globale împotriva terorismului şi a situaţiei din Irak şi Siria.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat iniţiativa României de înfiinţare a unei Curţi Internaţionale pentru Combaterea Terorismului. Totodată, a transmis omologului saudit, în numele Guvernului român, condoleanţe pentru victimele recentului atentat terorist comis în urmă cu două zile în Arabia Saudită.

De asemenea, Aurescu s-a referit la situaţia din Irak, subliniind necesitatea sprijinirii unui proces politic inclusiv şi a consolidării statale, precum şi a reconcilierii naţionale pe baza Constituţiei Irakului. Cu privire la Siria, a arătat că doar o soluţie politică negociată poate fi o soluţie durabilă pentru poporul sirian şi a exprimat sprijin pentru iniţiativele reprezentantului special ONU în acest sens.

Totodată, şeful diplomaţiei române a avut o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din regiune.

Potrivit sursei citate, reuniunea a fost co-prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi de ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, care deţine în prezent preşedinţia CCG.

Miniştrii de externe au abordat subiectele de actualitate de pe agenda comună UE-CCG, cu accent pe evoluţia relaţiilor dintre cele două grupări regionale, evaluarea ultimelor evoluţii relevante din zona extinsă a Orientului Mijlociu (Yemen, Irak, Siria etc.). Cu această ocazie a avut loc şi un schimb de opinii privind o serie de problematici globale, precum lupta împotriva terorismului şi drepturile omului. 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...