Cocktail Holidays lansează primul charter spre Iordania, cu sejururi la Marea Roşie şi Marea Moartă

O nouă destinaţie de vacanţă pentru turiştii români şi-a făcut loc în oferta agenţiilor de turism. Turoperatorul Cocktail Holidays lansează în premieră pentru România zboruri charter săptămânale spre Iordania. Primul avion va zbura de la Bucureşti pe 30 august.  
Andrada Ghira - mar, 26 mai 2015, 13:13
Cocktail Holidays lansează primul charter spre Iordania, cu sejururi la Marea Roşie şi Marea Moartă

Iordania este de la sfârşitul acestei veri accesibilă şi pentru turiştii din România. Dacă până în prezent agenţiile organizau excursii de cel mult două zile în Iordania (nr. pentru turiştii care vizitau Egipt sau Israel), cu vizite la cel mai important obiectiv turistic al ţării – Petra, Betania sau Amman, CocktailHolidays lansează charterul spre Iordania.

Astfel, turiştii pot vizita mai multe obiective din Iordania, precum Jerash, Madaba sau pot alege un safari în Wadi Rum. În plus, românii pot opta şi pentru un sejur la Marea Moartă sau la Marea Roşie. Agenţia estimează ca peste 1.300 de turişti să-şi petreacă vacanţa în Iordania. 

Pachetele Cocktail Holidays includ hoteluri de trei, patru şi cinci stele din Aqaba şi de la Marea Moartă, care au centre spa, piscine, restaurante cu meniu internaţional sau specific iordanian, locuri de joacă pentru copii, etc. Preţul pentru un sejur la un hotel de trei stele porneşte de la 560 de euro/prsoană, pentru un hotel de patru stele de la 614 euro, iar pentru un hotel de cinci stele de la 825 de euro.

Zborurile charter vor fi operate de compania Tarom, cu plecare doar din Bucureşti, spre Aqaba, staţiunea iordaniană de la Marea Roşie, în fiecare marţi. „Avem 21 de ani de operare pe segmentul pachetelor cu zboruri charter în care am oferit sejururi diverse, cu tarife corecte, accesibile, de bună calitate. Am rămas în toți acești ani compania care a operat zborurile exclusiv cu Tarom, lucru extrem de apreciat de clienții noștri”, spune Dan Goicea, director general Cocktail Holidays.

Ce pot face turiştii în Iordania

De la sporturi acvatice, la plajă, tratamente spa, safari în deşertul Wadi Rum, o noapte la cort cu beduinii sau vizite la vestigiile arheologice din Petra, Jerash, Madaba, toate sunt activităţi pe care turiştii le pot achiziţiona în cadrul excursiilor opţionale. 

“În premieră pentru piaţa românească, excursiile opţionale vor fi cumpărate concomitent cu sejurul în Iordania, de la agenţiile din România. În toate tururile, turiştii vor fi însoţiţi de un ghid vorbitor de limba română. Astfel vor cunoaşte Iordania şi altfel decât o ştiau până acum, ca reper în circuitele istorice şi religioase din Orientul Mijlociu”, spune Dan Goicea, director general Cocktail Holidays. 

Cocktail Holidays este brandul turistic al Prompt Service Travel Company, lansat în urmă cu 11 ani. Turoperatorul a mers pe diversificarea destinațiilor de charter încă din 1995, când a introdus primele sejururi directe către Creta. De atunci, oferta de chartere s-a dezvoltat, iar în prezent turiştii pot zbura spre 25 de destinaţii charter. În urmă cu zece ani, touroperatorul a introdus şi charterele din afara Capitalei. În prezent, Cocktail operează chartere din București, Cluj-Napoca, Iaşi. 

Cifra de afaceri a Prompt Service Travel Company în 2013 a fost de 14 milioane de euro şi a avut un profit de 45.000 de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...