Isărescu vrea o Bursă puternică: Piaţa financiară este „dezechilibrată”. Băncile au 80% din activele financiare din România

Piaţa financiară din România este cam dezechilibrată, existând o dominanţă masivă a băncilor, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, în cadrul unei conferinţe la Academia de Studii Economice.
Economica.net - J, 28 mai 2015, 07:14
Isărescu vrea o Bursă puternică: Piaţa financiară este

‘Nu avem o supradominanţă, dar aş spune că este o dominanţă masivă a băncilor în cadrul sistemului financiar din România. 80%, chiar mai mult, din totalul activelor financiare din România aparţin băncilor. Acesta nu este neapărat un avantaj. Nu este un avantaj nici pentru noi, care reprezentăm sistemul bancar. Avem o piaţă financiară cam dezechilibrată. E important şi pentru bănci să aibă, nu neapărat în coastă, dar să existe alternative şi pentru bănci şi pentru clienţii băncilor şi pentru oricine, pentru economia reală să existe segmente financiare nebancare mult mai dezvoltate’, a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, pieţele financiare sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică.

‘Bursa de valori, pieţele financiare nebancare au şi ele ceea ce de multe ori au înţeles românii: jocuri bursiere, speculaţii, dar ele în primul rând sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică. Constituie alternative de finanţare elemente esenţiale pentru adâncirea pieţelor financiare. Fără pieţe financiare adânci nu putem să difuzăm riscurile nu putem să le controlăm şi aşa mai departe’, a mai afirmat guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire dedicată copiilor. Noua dobândă se aplică atât conturilor existente,......
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...