MedLife a deschis o nouă hyperclinică în Bucureşti. Investiţie de 1,2 milioane euro

MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a deschis o nouă hyperclinică în Bucureşti, investiţie de 1,2 milioane de euro, ajungând astfel la un număr de treisprezece clinici de mari dimensiuni la nivelul întregii ţări, dintre care şase se află în Capitală.
Economica.net - J, 28 mai 2015, 09:52
MedLife a deschis o nouă hyperclinică în Bucureşti. Investiţie de 1,2 milioane euro

Hyperclinica MedLife Berceni are o suprafaţă de 800 de metri pătraţi şi include 18 cabinete pentru numeroase specialităţi medicale, precum şi departamente specializate de imagistică, neurologie, cardiologie şi ecografie pediatrică. Serviciile de neurologie şi neurologie pediatrică, investigaţiile de imagistică şi analizele de laborator pot fi accesate în cadrul clinicii şi pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, scrie Agerpres.

‘Deschiderea clinicii din Berceni susţine planurile noastre de extindere şi dezvoltare în Bucureşti. În a doua parte a anului urmează să ne concentrăm pe expansiunea şi consolidarea poziţiei de lider în ţară, odată cu extinderea clinicii MedLife Timişoara şi inaugurarea unei hyperclinici noi în Cluj-Napoca. Continuăm, de asemenea, să prospectăm piaţa în vederea unor noi achiziţii la nivel naţional, existând deja în curs discuţii cu cel puţin trei operatori. Astfel, ca urmarea a acestui proces amplu de dezvoltare, ne propunem ca până la finalul anului să atingem pragul de 5 milioane de pacienţi unici care şi-au făcut cel puţin o investigaţie în unităţile noastre’, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie MedLife.

Hyperclinica MedLife Berceni dispune de aparatură de ultimă oră, printre care echipamente laser şi impedantmetru pentru afecţiunile ORL, un electrocauter dermatologic modern, precum şi un RMN 1,5 Tesla, unul dintre cele mai recente tipuri de RMN, ce beneficiază de un soft special, ce poate fi utilizat atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. De asemenea, în cadrul clinicii se pot efectua electroencefalografii atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Totodată, noua unitate MedLife din Berceni este dotată cu un ecograf 5D Samsung UGEO WS80A, ce oferă o dimensiune suplimentară a detaliilor ecografiei, viitoarea mămică având posibilitatea de a vedea o imagine reală a fătului, cu o acurateţe deosebită a mişcărilor feţei şi ale membrelor. Mai mult, ecograful este dotat cu un soft special, care le permite mămicilor să descarce ecografiile şi imaginile rezultate direct pe smartphone sau pe tabletă, prin intermediul aplicaţiei ‘Hello Mom’, şi să le împărtăşească, în timp real, cu tatăl, părinţii, rudele sau prietenii, pe reţelele de socializare.

Aplicaţia ‘Hello Mom’ rulează pe sistemele de operare Android şi permite crearea primului album foto virtual al bebeluşului, precum şi păstrarea unui istoric al evoluţiei sarcinii şi a fătului, de la greutate sau înălţime, la circumferinţa capului, şi a unui jurnal al programărilor la medic.

Conceptul de ‘hyperclinică’ a fost lansat în 2004, odată cu inaugurarea Hyperclinicii MedLife Griviţa, cea mai mare clinică din portofoliul MedLife. Acest concept face referire la o clinică de mari dimensiuni care reuneşte sub acelaşi acoperiş investigaţii clinice şi paraclinice, de la analize de laborator şi servicii de imagistică, până la consultaţii şi investigaţii medicale pentru toate specialităţile medicale.

În prezent, MedLife deţine 13 hyperclinici situate în Arad, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti.

MedLife activează în România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală.

MedLife a finalizat în luna februarie achiziţia a 55% din grupul de firme Sama&Ultratest din Oltenia. Odată cu această tranzacţie, MedLife devine primul operator medical cu prezenţă în toate regiunile istorice ale ţării, având amprentă naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...