Lufthansa scumpeşte biletele de avion emise prin site-uri neafiliate

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat marţi că, începând din luna septembrie, va introduce o suprataxă de 16 euro pentru biletele care nu sunt vândute prin propriile website-uri sau alte canale directe de vânzări, în încercarea de a creşte veniturile pentru fiecare bilet vândut, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 02 iun. 2015, 17:48
Lufthansa scumpeşte biletele de avion emise prin site-uri neafiliate

În ultima perioadă, companiile aeriene au încercat să redobândească controlul asupra vânzărilor lor de bilete, în condiţiile în care în paralel încearcă să câştige mai mulţi bani din oferirea de noi servicii şi taxarea separată a pasagerilor pentru bagaje, alimente şi alte facilităţi.

Lufthansa a precizat marţi că procentajul de venituri generat de pe urma vânzărilor de bilete de avion a scăzut constant în condiţiile în care costurile sale pentru utilizarea sistemelor globale de distribuţie (GDS), care permit agenţiilor de turism să rezerve bilete şi camere de hotel, se ridică la peste 100 milioane de euro pe an. În consecinţă, Lufthansa a decis să introducă o suprataxă de 16 euro pentru fiecare bilet eliberat printr-un GDS. Compania germană a adăugat că agenţiile de turism vor putea să rezerve bilete fără a plăti suprataxa dacă utilizează portalul online al Lufthansa.

‘În timp ce alte servicii şi partenerii din sistem în cadrul GDS înregistrează marje şi profituri din ce în ce mai mari, propriile noastre venituri în calitate de companie aeriană s-au redus de-a lungul timpului’, a declarat directorul comercial de la Lufthansa, Jens Bischof.

Pe lângă suprataxa pentru biletele emise via GDS, Lufthansa va introduce începând din această vară şi un nou set de preţuri pentru bilete, astfel că locurile de la clasa economy vor fi clasificate ca „light”, „classic” şi „flex”, dacă pasagerul vrea să plătească doar preţul biletului sau doreşte şi alte opţiuni incluse.

Decizia Lufthansa, care va afecta şi biletele pentru zborurile operate şi de celelalte companii aeriene din grup, precum Austrian, Swiss şi Brussels, a fost criticată de providerul de servicii GDS Amadeus. Compania spaniolă, care concurează cu Sabre şi Travelport, are o cotă de piaţă de 42% şi susţine că decizia Lufthansa îi va afecta pe călători în condiţiile în care costurile mai mari suportate de agenţiile de turism vor fi transferate către consumatori.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. Mureşan are 10 zile la dispoziţie să îşi găsească o majoritate în Parlament
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. ...
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier, au precizat surse din Administraţia Prezidenţială pentru agenția de presă News.ro.......
Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Generalul Carsten Breuer, șeful armatei germane, a fost ales sâmbătă viitorul președinte al Comitetului Militar al NATO, ...
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
O proprietate turistică cu un concept arhitectural deosebit în România este disponibilă la vânzare. Pensiunea „Dealul ...
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
Anunț important de la Revolut. Banca digitală lansează asistentul personal pe bază de inteligență artificială care ...