Germania va emite pentru prima dată obligaţiuni pe 30 de ani

Germania va emite în acest an, pentru prima dată în 30 de ani, obligaţiuni cu o maturitate de 30 de ani, în condiţiile în care politica monetară relaxată a Băncii Centrale Europene a dus randamentele pentru obligaţiunile germane în teritoriul negativ, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 03 iun. 2015, 16:43
Germania va emite pentru prima dată obligaţiuni pe 30 de ani

Agenţia care se ocupă de gestionarea datoriei Germaniei (FFA) a anunţat miercuri că a desemnat un grup de bănci format din Commerzbank, Credit Agricole, Goldman Sachs Group, HSBC Holdings şi Societe Generale care va intermedia emisiunea de obligaţiuni în valoare de 2,5 miliarde de euro. Obligaţiunile ar urma să fie scoase la vânzare în următoarele săptămâni.

„Vom participa dacă preţul este unul corect. Mă aştept ca obligaţiunile să aibă un randament negativ, dar cu toate acestea vor fi atractive pentru fondurile de pensii”, a declarat Michael Althof, manager la Pacific Investment Management Co., cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume.

Noile obligaţiuni vor da Guvernului german un spectru complet de obligaţiuni corelate cu inflaţia. Autorităţile de la Berlin au început să vândă titluri corelate cu rata inflaţiei în 2006 şi în prezent au şase maturităţi pe piaţă.

„Intenţia este să creştem valoarea nominală până la un total de 10 miliarde de euro”, a informat FFA într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

În prezent, randamentul pentru obligaţiunile germane corelate cu rata inflaţiei, care expiră în luna aprilie 2030, cea mai lungă maturitate pentru titlurile de acest fel, a crescut cu şase puncte de bază până la minus 0,27%.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...