OPEC îşi menţine plafonul de producţie la 30 de milioane de barili pe zi

Miniştrii din ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au decis, vineri, să menţină plafonul oficial de producţie al cartelului la 30 de milioane de barili pe zi, a declarat vineri ministrul Petrolului din Arabia Saudită, Ali al-Naimi, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 05 iun. 2015, 13:25

Este pentru a doua oară în decurs de şase luni când OPEC decide să nu modifice producţia de ţiţei, în pofida preţului scăzut al barilului de petrol.

‘Plafonul este acelaşi. Aţi fi surprinşi de cât de amiabilă a fost reuniunea’, a declarat Ali al-Naimi la finalul reuniunii bianuale a miniştrilor OPEC. Ali al-Naimi a adăugat că următoarea reuniune ministerială a OPEC va avea loc în data de 4 decembrie.

Decizia OPEC era una aştepată de majoritatea analiştilor, având în vedere declaraţiile din ultima perioadă ale miniştrilor OPEC, în special ale membrilor din Orientul Mijociu, care s-au pronunţat în favoarea menţinerii status-quo-ului.

‘Decizia adoptată în luna noiembrie a fost una corectă’, a declarat ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail bin Mohammed al-Mazroui, referindu-se la precedenta reuniune a OPEC. ‘Va fi nevoie de timp până când piaţa se va reechilibra’, a adăugat al-Mazroui.

În condiţiile în care preţul petrolului şi-a revenit cu aproape o treime după ce în luna ianuarie a coborât până la 45 de dolari per baril, cel mai mic preţ din ultimii şase ani, miniştrii OPEC au considerat că nu există motive să modifice o strategie care pare să fi relansat consumul mondial şi a pus o frână în calea progreselor realizate de SUA în domeniul petrolului şi gazelor de şist.

Cele 12 state membre ale OPEC furnizează aproximativ o treime din producţia mondială de petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de pe fundul Mării Baltice în urmă cu patru ani, urmează să fie judecat......
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...