OSCE: Alegerile locale din Republica Moldova au fost în general bine organizate

Alegerile locale de la 14 iunie din Republica Moldova au fost în general bine organizate, fără mari abateri, scrutinul desfăşurându-se în contextul unor tulburări politice cauzate de un răsunător scandal financiar şi pe fondul demisiei premierului Chiril Gaburici, au apreciat luni observatorii internaţionali din cadrul Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi ai Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 16:02
OSCE: Alegerile locale din Republica Moldova au fost în general bine organizate

‘Alegerile au fost organizate eficient, cu mici excepţii’, a declarat şeful Misiunii de observatori, Kimmo Kiljunen, potrivit mass-mediei de la Chişinău. ‘Cadrul legislativ (din Republica Moldova) oferă o bază adecvată pentru desfăşurarea alegerilor într-un mod democratic, însă anumite ambiguităţi au influenţat aplicarea corectă a legii’, a adăugat el.

În ceea ce priveşte campania electorală, Kimmo Kiljunen a precizat că aceasta a fost, ‘în general, liberă’, ea fiind reflectată echitabil de posturile publice, deşi acestea au favorizat ‘într-o oarecare măsură’ partidele aflate la guvernare, în timp ce majoritatea televiziunilor private nu au reuşit să reflecteze imparţial campania, cinci dintre acestea fiind sancţionate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Alegerile locale din Republica Moldova au fost monitorizate de peste 2.200 de observatori naţionali şi 139 de observatori internaţionali.

Rezultatele anunţate luni în urma alegerilor locale de duminică din Republica Moldova arată că partidele proeuropene ar putea crea coaliţii majoritare în 20 din cele 35 de raioane ale ţării. Miza cea mai importantă a scrutinului a fost în capitala Chişinău, unde actualul primar, liberalul Dorin Chirtoacă, se va confrunta în turul al doilea, prevăzut pentru 28 iunie, cu socialista Zinaida Greceanîi.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...