Miliardarul Donald Trump îşi anunţă intrarea în competiţia republicană pentru Casa Albă

Miliardarul american Donald Trump şi-a anunţat marţi candidatura la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din 2106, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 17 iun. 2015, 08:45
Miliardarul Donald Trump îşi anunţă intrarea în competiţia republicană pentru Casa Albă

‘Voi fi preşedintele celor mai măreţe lucruri pe care Dumnezeu le-a creat’, a declarat magnatul imobiliar, în discursul de lansare susţinut la celebrul său Trump Tower din Manhattan.

Miliardarul, considerat ca având puţine şanse să obţină nominalizarea, va anima însă cu siguranţă competiţia, deja neobişnuit de numeroasă, în rândul republicanilor. Unsprezece candidaţi au anunţat deja că vor concura în alegerile primare republicane, cel mai recent dintre aceştia fiind fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush, fiul şi, respectiv, fratele ultimilor doi preşedinţi republicani, scrie Agerpres.

Donald Trump, în vârstă de 69 de ani, deţine mai multe hoteluri şi este gazda unui reality-show, ‘The Celebrity Apprentice’, la postul NBC. El a cochetat în trecut cu ideea unei candidaturi la prezidenţiale, însă este pentru prima dată când îşi anunţă oficial intrarea în cursa pentru Casa Albă.

Într-un sondaj Reuters/Ipsos, Trump este plasat pe locul al 12-lea din 13 potenţiali candidaţi republicani, în fruntea cărora se află Jeb Bush.

Conform altor sondaje, Trump deţine scoruri negative ridicate, peste 50% dintre americani declarând că nu l-ar vota niciodată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu Miruță, ministrul Apărării. ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...