Merkel: Un acord este încă posibil între Grecia şi creditorii săi

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat, joi dimineaţa, 'convinsă' că un acord între Grecia şi creditorii săi 'este încă posibil', informează AFP.
Economica.net - J, 18 iun. 2015, 08:57
Merkel: Un acord este încă posibil între Grecia şi creditorii săi

‘Rămân convinsă că, dacă există voinţă, se poate’, a afirmat Merkel, într-un discurs susţinut în faţa deputaţilor germani din Bundestag, subliniind că, ‘dacă responsabilii greci au această voinţă, un acord rămâne posibil între Grecia şi cele trei instituţii (care o creditează)’.

Însă, pentru aceasta Grecia trebuie ‘să se angajeze cu hotărâre’ la reformele structurale promise partenerilor săi, a spus Merkel, afirmând că Atena a ‘respins fără încetare’, în ultimii ani, importante reforme în domeniul economiei, în special în ceea ce priveşte piaţa muncii.

‘(…) eforturile Germaniei sunt concentrate asupra menţinerii Greciei în zona euro’, a reiterat cancelarul federal german, care în ultimele săptămâni şi-a multiplicat convorbirile telefonice şi întrevederile cu premierul grec Alexis Tsipras.

Atena pe de o parte, Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană (CE) pe de altă parte negociază, de luni de zile, pe tema datoriei Greciei, aflată în prag de faliment, scrie Agerpres.

Grecia încearcă să obţină un ajutor financiar înainte de sfârşitul lunii. Pentru aceasta, ea trebuie să se angajeze să pună în aplicare reforme, dintre care multe contravin promisiunilor electorale făcute de Tsipras şi de partidul său de extremă stânga, Syriza.

Dosarul grec urmează să se afle pe ordinea de zi a reuniunii de joi de la Luxemburg a miniştrilor de finanţe din zona euro, însă responsabili din partea germană şi partea greacă au avertizat că nu se aşteaptă ajungerea la un acord cu acest prilej.

Te-ar mai putea interesa și
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, pe fondul......
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Autorităţile elveţiene au confirmat că doi români se află printre persoanele decedate la Thusis, în Elveția
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului ...
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare ...