Oferta de titluri de stat pentru populaţie, la un pas de eşec. S-au subscris puţin peste jumătate din obligaţiuni

Puţin după ora 13, ora închiderii subscrierilor înn oferta de titluri de stat pentru populaţie, se înregistrau cereri contând pentru 57% din volumul total scos la vânzare de Ministerul Finanţelor. Procesarea ordinelor continuă, dar nu mai pot apărea mari surprize. 
Adrian N. Ionescu - vin, 19 iun. 2015, 11:09
Oferta de titluri de stat pentru populaţie, la un pas de eşec. S-au subscris puţin peste jumătate din obligaţiuni

Aproape de ora 14, sistemul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) arăta subscrieri pentru 27.240 de titluri de stat pe tranşa primară a ofertei „destinate exclusiv persoanelor fizice, emise de Ministerul Finanţelor Publice”. Pe tranşa secundară, a investitorilor mari, erau cereri pentru 20.600 de titluri, ceea ce limita numărul total la puţin peste 57%.

Oferta nu are un prag minim oficial de succes, dar structura şi felul în care a fost realizată nu-i acordă decât o importanţă simbolică şi discutabilă, de testare a apetitului populaţiei pentru astfel de investiţii.

Pe tranşa primară, a investitorilor care nu pot subscrie decât cel mult 50 de titluri, cele mai multe subscrieri (26%) au licitat pentru dobânda de 2%. Urmează ordinele pentru dobânda de 1,75% (20% din totalul titlruilor listate pe tranşa primară) şi ordinele pentru dobânda maximă de 2,15% (care acoperă 17% din subscrierile tranşei primare).

Pentru că nu au fost subscrise toate titlurile, dobânda maximă urmează să fie şi cea finală, la care se va adjudeca oferta, astfel încât volumul vânzărilor să fie cât mai mare.

Ultima oră la care se mai puteau face subscrieri a fost ora 13, dar procesarea ordinelor preluate până la acea oră continuă, astfel încât rezultatele finale vor fi cunoscute luni. 

Prin structura sa, oferta s-a adresat mai ales persoanelor cu bani mulţi, clienţi ai celor trei bănci intermediare.  A fost concepută astfel încât să se adreseze persoanelor care au la dispoziţie cel puţin 1.000 de lei pentru un titlu, ceea ce este, totuşi, mai mult decât jumătate din salariul mediu pe economie.

Chiar şi aşa, din perspectiva gradului de subscriere, oferta este un eşec, chiar dacă oficial, se poate declara încheierea cu succes, pentru că în acest sens nu este stabilit nici un prag minim de subscriere în prospectul de emisiune aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Oferta este un succes ca test al apetitului populaţiei pentru titlurile de stat, demonstrându-se că românii sunt dispuşi să cumpere titlrui de stat şi la dobânzi mici, poate chiar mai mici decât cele de la depozitele bancare. Trebuie, însă, să li se dea o şansă tuturor românilor, nu doar clienţilor bogaţi ai băncilor, iar valoarea nominală a unui titlu să fie mai mică.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...