Juncker: Nu ştiu dacă se va ajunge astăzi la un acord între Grecia şi creditorii săi

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a arătat prudent luni, spunând că nu este sigur că va exista un acord în cursul zilei între Grecia şi creditorii săi, UE şi FMI, după summitul extraordinar al zonei euro, informează AFP.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 10:13
Juncker: Nu ştiu dacă se va ajunge astăzi la un acord între Grecia şi creditorii săi

‘Au fost înregistrate progrese în ultimele zile, dar nu am ajuns încă la final. Nu ştiu dacă va exista un acord astăzi’, a declarat Juncker, primindu-l la Bruxelles pe premierul grec Alexis Tsipras.

Şeful Guvernului de la Atena a spus la rândul său că ‘a venit timpul să ajungem la o soluţie substanţială şi viabilă’, care ‘să permită Greciei să revină la creştere economică în cadrul zonei euro şi să asigure în acelaşi timp justiţie socială’.

El a reiterat totuşi datele cheie ale unui eventual acord: fără excedent bugetar ‘excesiv’, fără tăieri de pensii, fără creşterea preţului la electricitate, restabilirea ‘normalităţii’ în privinţa dreptului la muncă.

După cinci luni de negocieri aflate în prezent în impas, principalii actori implicaţi în discuţiile privind criza din Grecia se întâlnesc luni în cadrul a două reuniuni la Bruxelles: una a miniştrilor de finanţe din zona euro, care va fi urmată, în cursul serii, de un summit al zonei euro.

Între timp, Tsipras va avea o serie de reuniuni cu reprezentanţi ai creditorilor – BCE, FMI şi Comisia Europeană.

De acordul privind reformele şi măsurile bugetare pe care Grecia va trebui să le ia depinde deblocarea unei tranşe de împrumut de 7,2 miliarde de euro, suspendată de câteva luni şi extrem de necesară pentru Atena.

În caz contrar, Grecia riscă să nu-şi poată onora o rambursare de circa 1,5 miliarde de euro către FMI până la 30 iunie, ceea ce ar plasa-o în incapacitate de plată şi ar deschide o perioadă de incertitudine puternică pentru întreaga zonă euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...