Consilierul lui Oprescu, trimis în judecată în stare de arest – DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Solomon Wigler, consilier personal al primarului Capitalei, pentru trafic de influenţă în formă continuată.
Economica.net - vin, 26 iun. 2015, 10:52
Consilierul lui Oprescu, trimis în judecată în stare de arest - DNA

Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de acesta în legătură cu pretinderea şi primirea sumei de 25.000 euro de la martorul denunţător, pe care l-a asigurat că ar avea influenţă asupra primarului general al municipiului Bucureşti, în vederea eliberării unei autorizaţii de construire necesare unei soluţii de trafic (sens giratoriu), pentru două supermarketuri, precum şi în legătură cu alte aspecte, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, Solomon Wigler a pretins, în mai multe rânduri, suma de 230.000 euro şi a primit, în mai multe tranşe, suma de 179.000 euro de la o persoană, martor denunţător, pentru a interveni pe lângă funcţionari din aparatul administrativ al primarului general al municipiului Bucureşti şi consilieri din cadrul Consiliului General, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestora, în vederea iniţierii şi votării unor proiecte de hotărâre.

Procurorii susţin că aceste hotărâri vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarketuri pe raza municipiului Bucureşti şi acceptarea unei donaţii de către Primăria Capitalei.

DNA precizează că Solomon Wigler a primit suma totală de 179.000 euro, în patru tranşe, respectiv înainte şi după votarea hotărârilor respective.

‘În acelaşi scop, în 28 mai, denunţătorul s-a întâlnit cu Wigler în biroul acestuia din urmă aflat în sediul primăriei, ocazie cu care acesta l-a asigurat că, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din ziua respectivă, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donaţiei aferente unuia dintre proiecte, cât şi PUZ – ul pentru unul dintre supermarketuri. În acest context,Wigler a convenit cu martorul denunţător ca, în 3 iunie, să-i remită suma de 25.000 euro, urmând ca diferenţa până la 51.000 euro să o aducă în săptămâna 8 – 12 iunie’, se arată în comunicat.

În 3 iunie, Solomon Wigler a fost surprins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce primea suma de 25.000 euro în scopul menţionat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura arestului preventiv şi măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpat.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est, aferent lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei......
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de 16 companii din industria IT
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de ...
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ...
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) ...