Nuclearelectrica a încheiat un contract în valoare de 3,6 milioane lei cu Compania Naţională a Uraniului

Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat în contract în valoare de 3,611 milioane lei cu Compania Naţională a Uraniului pentru servicii de prelucrare materiale nucleare neconforme, cu uraniu natural, informează Nuclearelectrica printr-un raport remis marţi Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 16:49
Nuclearelectrica a încheiat un contract în valoare de 3,6 milioane lei cu Compania Naţională a Uraniului

Garanţia solicitată de CNU este de 180.572 lei şi urmează să fie constituită în termen de 10 zile de la semnarea contractului subsecvent.

Plata va trebui efectuată în termen de ‘maximum 30 de zile de la primirea facturii emise după efectuarea serviciului şi transmiterea pulberii sinterizabile de UO2, însoţită de Procesul Verbal de Recepţie Servicii’, se menţionează raport.

Penalităţile stipulate în contract sunt de 0,1% pe zi de întârziere.

La data de 29 iunie 2015, Nuclearelectrica avea către CNU datorii în sumă de peste 10,858 milioane lei.

Principalele domenii de activitate ale Nuclearelectrica se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear.

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producţia de electricitate totală a României.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...