Care vor fi cele mai puternice regiuni din România, în 2015 – CNP

Regiunea Sud-Vest Oltenia va fi, anul acesta, campioana creşterii economice în România, cu un avans de 3,6%, potrivit estimărilor privind evoluţia principalilor indicatori economico-sociali pe regiuni publicate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Evoluţia în regiunea menţionată vine după un an 2014 în care aceasta a avut cea mai slabă performanţă dintre cele opt regiuni din ţară, respectiv o creştere economică de 1,6%, mult sub avansul la nivel naţional, de 2,8%, şi sub cea mai performantă regiune, Nord-Est, care a marcat o creştere de 3,3%.
Economica.net - mie, 01 iul. 2015, 09:27
Care vor fi cele mai puternice regiuni din România, în 2015 - CNP

Pentru anul acesta, CNP estimează că economia României va avansa cu 3,3%, creşteri peste această medie fiind aşteptate în regiunea Sud-Est şi Centru, cu 3,5%, şi Vest şi Nord-Vest, cu 3,4%. Pe de altă parte, cele mai slabe performanţe se aşteaptă în regiunile Nord-Est, cu o creştere de 3%, şi Bucureşti-Ilfov, cu 3,1%, în timp ce pentru regiunea Sud-Muntenia se prognozează un avans similar cu cel la nivel naţional, de 3,3%.

Industria va contribui cel mai mult la avansul economiei în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Bucureşti-Ilfov, cu o valoare adăugată brută în creştere cu 5% faţă de 2014, urmate de regiunile Centru şi Vest, cu avansuri de 4,6%, respectiv 4,4%. Cea mai slabă performanţă a industriei este estimată, în acest an, în regiunea Nord-Est, cu o valoare adăugată brută în creştere cu doar 3,5% faţă de 2014, sub media naţională de 4,4%.

În valoare absolută, cel mai ridicat Produs Intern Brut se va obţine, anul acesta, în Bucureşti, respectiv 171 miliarde de lei, urmat de judeţele Timiş, cu 31,7 miliarde de lei, Cluj – 31,1 miliarde de lei, şi Constanţa – cu 29,1 miliarde de lei.

La polul opus se vor afla, potrivit estimărilor CNP, judeţele Mehedinţi, cu un PIB de doar 5,15 miliarde de lei, Covasna, cu 5,16 miliarde de lei, şi Tulcea, cu 5,7 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...