Grecii din străinătate revin în ţară pentru a vota sau îşi îndeamnă compatrioţii să participe la referendum

Extrem de numeroasa diasporă elenă le oferă sfaturi prietenilor şi rudelor din ţară despre cum să voteze la referendumul de duminică, iar unii sunt atât de implicaţi, încât şi-au cumpărat bilete de avion scumpe pentru a se întoarce acasă şi a-şi putea exprima opţiunea, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2015, 16:00
Grecii din străinătate revin în ţară pentru a vota sau îşi îndeamnă compatrioţii să participe la referendum

O companie aeriană a introdus zboruri suplimentare, iar preţurile biletelor au crescut pentru expatriaţii care vor să aibă un cuvânt de spus la referendumul la care grecii vor fi întrebaţi dacă sunt sau nu de acord cu propunerile creditorilor internaţionali, o decizie de care ar putea depinde viitorul Greciei în zona euro.

Konstantinos Dimitriou, un consultant în management care locuieşte în Singapore, va lua avionul sâmbătă dimineaţă şi va face o călătorie de 19 ore până la Atena pentru a vota în favoarea propunerilor creditorilor internaţionali.

‘Oportunităţile de a mă dezvolta pe care le-am avut în viaţă au venit, în parte, datorită relaţiei Greciei cu Europa, nu doar datorită paşaportului meu elen’, a spus el. Konstantinos Dimitriou a mai afirmat că şi un apropiat se va întoarce de la New York în Grecia pentru a vota, la fel şi doi prieteni din Dublin şi un fost partener de afaceri din Suedia.

Născut în New Jersey, John Sitilides, specialist în relaţii internaţionale care oferă consultanţă Departamentului de Stat american privind chestiunile legate de Grecia, a spus că numeroşi greci şi greci americanizaţi din SUA fac lobby pentru ca apropiaţii şi cunoscuţii din ţară să meargă la vot.

‘Ei trimit e-mail-uri, transmit mesaje pe Facebook şi Twitter, dau telefoane’, a spus el.

Cei mai mulţi îndeamnă pentru ‘DA’ la referendum, a spus Sitilides, un rezultat pe care susţinătorii săi îl asociază cu menţinerea Greciei în zona euro şi cu o posibilă cădere a guvernului condus de premierul de stânga Alexis Tsipras.

Dimitriou a mai spus că aproape toţi grecii pe care îi ştie se întorc cu avionul acasă pentru a vota ‘DA’.

Costurile piperate ale unui drum din America în Grecia i-ar putea descuraja însă pe unii, în contextul în care un bilet dus-întors de ultim moment New York-Atena poate ajunge la 1.400 de dolari, iar din alte zone – la 5.000 de dolari.

Grecia urmează să organizeze duminică un referendum privind acordul cu creditorii internaţionali, un scrutin care ar putea decide viitorul său în cadrul zonei euro după ce nu a putut achita o rată de împrumut către Fondul Monetar Internaţional (FMI) în valoare de 1,6 miliarde de dolari până la 30 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...