Donald Tusk: UE nu trebuie să dramatizeze un posibil rezultat ‘nu’ al referendumului din Grecia

Uniunea Europeană trebuie să evite 'mesajele dramatice' în cazul unui vot 'nu' la referendumul organizat duminică în Grecia, care nu va închide uşa pentru Atena nici a zonei euro, nici a negocierilor, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, într-un interviu acordat cotidianului online Politico, citat de AFP, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iul. 2015, 20:35
Donald Tusk: UE nu trebuie să dramatizeze un posibil rezultat 'nu' al referendumului din Grecia

Votul negativ al grecilor faţă de planurile de salvare din partea creditorilor Atenei ‘va reduce, evident, spaţiul de manevră în negocierile’ pentru supravieţuirea financiară a ţării, a afirmat Donald Tusk, potrivit ediţiei europene a publicaţiei americane.

‘Aş vrea să previn că în niciun caz nu avem nevoie de un mesaj dramatic după un nu’, a subliniat el, lăsând deschisă uşa reluării negocierilor cu Grecia.

‘Obiectivul nostru principal este să păstrăm unită zona euro’ şi ‘este foarte clar că referendumul nu se referă (…) la rămânerea în zona euro’, a adăugat preşedintele Consiliului European în interviul amintit.

‘Primul obiectiv este de a reconstrui încrederea împreună cu Grecia’, a pledat el.

Donald Tusk a menţionat că un vot pozitiv ar permite ‘deschiderea unui nou capitol al negocierilor, posibil mai promiţător decât înainte’.

Preşedintele Consiliului European, care reprezintă guvernele, a adoptat un ton mai conciliant decât preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a estimat că ‘poziţia Greciei va fi considerabil slăbită’ în cazul votului negativ la referendum.

Votul negativ, sprijinit de guvernul stângii radicale, ar însemna că ‘Grecia spune Europei’, a avertizat luni Jean-Claude Juncker, declarându-se ‘trădat’ de Grecia.

Pentru Donald Tusk, ‘nu este o poveste în alb şi negru’. ‘Poate că greşeala cea mai mare (…) a fost de a pasa celuilalt vina, jocul politic dintre creditori şi Grecia. Aici, nimeni nu este înger’, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...