Premierul grec Alexis Tsipras a ‘tăiat ultimele punţi’ între ţara sa şi Europa – vice-cancelarul german

Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, crede că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistenţă financiară sunt 'greu de imaginat', după ce grecii au respins duminică, 5 iulie, prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaţionali, transmite AFP citată de Agerpres.
Economica.net - D, 05 iul. 2015, 20:17
Premierul grec Alexis Tsipras a 'tăiat ultimele punţi' între ţara sa şi Europa - vice-cancelarul german

Premierul grec Alexis Tsipras a ‘tăiat ultimele punţi’ între ţara sa şi Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni, 6 iulie, de cotidianul Tagesspiegel.

‘După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistenţă în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat‘, a subliniat Sigmar Gabriel.

Reacţia sa survine după ce mai mulţi oficiali greci, inclusiv ministrul de finanţe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena doreşte să reia imediat negocierile cu creditorii internaţionali (UE şi FMI) şi să ajungă cât mai repede la un acord cu aceştia pentru un nou program de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...