5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 6.07.2015

Ce se va întâmpla cu leul în următoarele zile - Cinteză, BNR: Câţiva clienţi şi-au lichidat depozitele în ultima săptămână, dar nu sunt probleme cu subsidiarele băncilor greceşti - Medicamente fără leac: 1 iulie a sosit, ieftinirea n-a venit - Ce concurenta este la ajutorul de stat de pana in 120.000 de lei pentru firme. Citeşte pe larg revista presei din 6 iulie 2015.
Economica.net - lun, 06 iul. 2015, 05:20
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 6.07.2015

BNR: Cursul euro-leu va fi caracterizat de volatilitate în următoarele zile – DIGI24.

Cinteză, BNR: Câţiva clienţi şi-au lichidat depozitele în ultima săptămână, dar nu sunt probleme cu subsidiarele băncilor greceşti – ZF. „Au existat câteva persoane fizice şi companii care şi-au retras depozitele. Sunt retrageri normale pentru perioada asta. Dar pierd banii aiurea. Într-o perioadă ca asta tot deponenţii pierd pentru că intră în panică şi strică depozitele. Nu aveau motive să facă acest lucru“, a declarat Cinteză pentru ZF. El a reiterat că nu au existat probleme în legătură cu subsidiarele băncilor greceşti şi, în general, a fost linişte pe piaţa bancară din România săptămâna trecută.

Medicamente fără leac: 1 iulie a sosit, ieftinirea n-a venit – adevărul financiar. Lista cu substanțele compensate al căror preț scade cu 20% a fost publicată cu doar o zi înainte de termenul limită, pe 30 iunie. În timpul foarte scurt pe care l-au avut la dispoziție, farmaciile nu au putut să pregătească noile preţuri şi noile liste de compensare. Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, a declarat pentru RRA că farmaciile „vor face inventar, probabil că vor fi unele care vor funcţiona într-un fel sau altul, dar nu se va pune problema ca farmaciile să termine de introdus în sistemul informatic atâtea mii de medicamente în câteva ore.”

Lista. Ce concurenta este la ajutorul de stat de pana in 120.000 de lei pentru firme. Avertismentul Guvernului – startupcafe.ro. Peste 1.000 de firme mici si mijlocii s-au inscris pentru a primi ajutorul de stat de pana in 120.000 de lei in programul START pentru stimularea debutantilor in afaceri, statul avertizand, insa, societatile ca nu le da banii, daca nu vor crea locurile de munca promise in planurile de afaceri.

Un fond mutual al Erste, scădere surprinzătoare de 450 mil. lei a activelor în iunie – ZF. Fondul de obligaţiuni Erste Bond Flexible Ron, cel mai mare din piaţă, a înregistrat o scădere de 454 milioane de lei în luna iunie a activelor nete, până la 6,6 miliarde de lei. Aceasta este cea mai mare scădere de active raportată vreodată de un fond mutual. Fondul a obţinut un randament de -0,3% în iunie, iar faţă de începutul anului are un plus de 2,12%. Numărul de investitori s-a redus cu 1.800, până la 119.455.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...