Ministru german de Finanţe: Datoria Greciei nu poate fi comparată cu cea a Germaniei de după 1945

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a respins joi orice comparaţie între datoria ţării sale după 1945, ştearsă în mare parte de Aliaţi în 1953, şi îndatorarea actuală a Greciei, apreciind că 'paralela duce la confuzie', relatează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - J, 09 iul. 2015, 18:03
Ministru german de Finanţe: Datoria Greciei nu poate fi comparată cu cea a Germaniei de după 1945

‘O comparaţie cu anii ’20’, când Germania învinsă în 1918 era sufocată de cereri de reparaţii, ‘sau cu 1953 nu are nimic de a face cu situaţia cu care ne-am confruntat în ultimii ani în zona euro (…) asta duce la confuzie’, a declarat Schauble, care se opune oricărei reduceri a datoriei elene, în cadrul unui simpozion al Bundesbank de la Frankfurt.

Mai mulţi economişti, printre care francezul Thomas Piketty au întrebat-o pe şefa guvernului federal german despre posibilitatea reducerii datoriei Greciei. Joi, Angela Merkel a respins din nou această ipoteză, apreciind că ‘nici nu se pune problema’.

‘Germania este ţara care niciodată nu şi-a plătit datoriile. Nu este legitim să le dai lecţii altor naţiuni’, a scris Piketty în săptămânalul german Die Zeit. El a reamintit că în 1953, la opt ani după înfrângerea Germaniei naziste, Aliaţii au şters la conferinţa de la Londra ‘60% din datoria externă’ a tinerei Republici Federale Germania.

Miercuri, premierul grec Alexis Tsipras a folosit acelaşi argument la Strasbourg: ‘În 1953, popoarele europene au arătat ce este solidaritatea europeană. 60% din datoria Germaniei a fost ştearsă. A fost manifestarea cea mai semnificativă de solidaritate din istorie’, a spus el în faţa eurodeputaţilor.

‘Această paralelă predispune la confuzie, nu faceţi această greşeală’, a subliniat Schauble. ‘Evident, a existat nazismul şi aliaţii au luat decizia foarte inteligentă de a anula datoria Germaniei după Al Doilea Război Mondial dar circumstanţele sunt total diferite’, a mai spus el.

Asfixiată de o datorie colosală, Atena are termen până la miezul nopţii (22.00 GMT) pentru a propune un nou program de reforme cu care speră să-i convingă pe europeni să le acorde un nou ajutor şi să rămână în zona euro, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...