Creţu: Până în anul 2020, timpul de călătorie cu trenul va fi redus cu 20%

Până în anul 2020, unul din patru locuitori ai Bucureştiului va utiliza metroul, iar călătoria cu trenul pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T se va reduce cu 20%, a declarat vineri comisarul pentru politică regională Corina Creţu, cu ocazia aprobării Programului Operaţional Infrastructură Mare, informeaza Mediafax.
Economica.net - vin, 10 iul. 2015, 12:41
Creţu: Până în anul 2020, timpul de călătorie cu trenul va fi redus cu 20%

Prim-ministrul Victor Ponta a semnat vineri, la Palatul Victoria, împreună cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, decizia de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, program care cuprinde şi Masterplanul de transporturi.

„Până la sfârşitul anului 2020, timpul de călătorie pe toate căile ferate din reţeaua TEN-T va fi redus cu 20%, iar unul din patru locuitori ai Bucureştiului va folosi metroul ca mijloc de transport”, a afirmat Creţu la ceremonia de semnare a programului.

Ea a precizat că POIM îi va permite României să atingă standardele europene în managementul deşeurilor şi a apei.

„Până în anul 2020 sper ca toată populaţia României să aibă acces la apă potabilă din orice sursă publică, iar 50% din deşeurile menajere să fie reciclate”, a spus Creţu.

Comisarul a amintit că un alt program foarte important pentru România semnat la Bruxelles, Programul Operaţional Regional, va avea un impact mare asupra infrastructurii educaţionale şi infrastructurii în sănătate, întrucât vor fi construite trei noi spitale regionale, la Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

Premierul Ponta apunctat că vrea ca Executivul pe care îl conduce să rămână în istorie ca Guvernul care a deblocat şi lansat, în cele din urmă bine, programele finanţate din fonduri comunitare.

„Eu vreau să rămână acest guvern ca cel care nu doar că a dat pensii şi salarii, a scăzut TVA, dar ca guvernul care a deblocat fondurile europene şi a semnat, a lansat în sfârşit bine pentru România, la 8 ani după ce am intrat in Uniunea Europeană, cele mai importante programe operaţionale”, a afirmat Ponta.

Comisia Europeană a adoptat Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare al României pentru perioada 2014-2020, în valoare de circa 9,5 miliarde euro din fondurile UE, aproape jumătate din cele 23 miliarde euro alocate României, vizând proiecte din transporturi, energie şi mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...