Ponta: anul viitor se va putea circula pe autostradă „din Ungaria şi până dincolo de Sibiu”

Premierul Victor Ponta a afirmat, sâmbătă, la deschiderea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota şi realizarea conexiunii între autostrăzile A1 şi M43 - Ungaria, că anul viitor se va putea circula pe autostradă "din Ungaria şi până dincolo de Sibiu".
Economica.net - S, 11 iul. 2015, 15:20
Ponta: anul viitor se va putea circula pe autostradă

„Vă confirm că anul acesta se dau în folosinţă loturile până la Lugoj şi lotul 1 după Lugoj, iar anul viitor, cum vă spunea şi domnul ministru, din Ungaria şi până dincolo de Sibiu se va merge pe autostradă”, a arătat Ponta.

El a precizat şi că „bucata cea mai grea şi mai importantă – Sibiu-Piteşti – a fost aprobată ieri (n.r. – vineri)”, aceasta fiind „pe primul loc în proiectele de infrastructură rutieră finanţate de Comisia Europeană”.

Premierul Victor Ponta a adăugat că „s-au finalizat şi contestaţiile şi, practic, s-a începutul lucru la studiul de fezabilitate şi proiect tehnic”.

Întrebat despre numirea unui nou ministru al Transporturilor, şeful Guvernului a precizat că „propunerea este făcută de trei săptămâni” şi s-a declarat convins că preşedintele „se va pronunţa în perioada următoare”.

Victor Ponta a refuzat să răspundă la alte întrebări ale jurnaliştilor prezenţi, spunând că nu doreşte să vobească decât despre autostrăzi, restul subiectelor urmând să le discute începând de luni încolo.

„O să vă dezamăgesc foarte tare, dar având în vedere că ieri nu s-a vorbit deloc în presă despre 12 miliarde de euro primiţi de România, s-a vorbit despre altceva, pentru că eu am vorbit de altceva, azi, nu mai fac greşeala aceasta şi vorbesc doar despre infrastructură, ca să fiţi obligaţi, de vrut-de nevrut, să vorbiţi despre ce e important, şi anume despre autostrăzile din ţara asta, după care, de luni, ne întoarcem la problemele politice”, a spus Victor Ponta.

Vineri, la Palatul Victoria, a avut loc evenimentul de semnare a Deciziei de Aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

„Nu se întâmplă chiar în fiecare zi un lucru important, dar astăzi chiar este un lucru important, şi anume lansarea în mod oficial a Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare, care include şi faimosul Master Plan de Transport, mai cunoscut în România decât orice altceva. (…) Sunt 12 miliarde de euro, însemnând 9,5 miliarde fonduri nerambursabile şi 2,5 fonduri de la buget”, a declarat Victor Ponta, la evenimentul de vineri de la Guvern, la care au mai participat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Sursa foto

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...