3.000 de locuri de muncă pentru români oferite în Israel

Un număr de 3.000 de locuri de muncă sunt oferite persoanelor care doresc să ocupe un loc de muncă în domeniul construcţiilor în Israel, informează un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), remis AGERPRES. 
Economica.net - D, 12 iul. 2015, 09:29
3.000 de locuri de muncă pentru români oferite în Israel

Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani. 

Angajarea se va face în baza ‘Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în statul Israel’, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Protocolul este pus în aplicare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populaţie, Emigrare şi Frontieră din Israel. 

În baza acestui protocol sunt oferite 3.000 locuri de muncă pentru persoanele care au calificare/experienţă în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată; fierari – betonişti, îndoirea fierului; zidari – faianţari şi zidari – tencuitori pentru lucrări de tencuit. 

Persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în Israel trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu fi lucrat anterior în Israel; să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor; să nu aibă cazier judiciar; să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi şi să nu sufere de anumite boli cronice. 

Persoanele interesate se pot înscrie la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă sau a municipiului Bucureşti, din raza de domiciliu, cu următoarele documente: cerere tip; declaraţie – tip bilingvă; copie Carte de Identitate; copie Paşaport, dacă există; copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), dacă există; copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă, dacă există. 

Informaţii legate de cazare, asigurare medicală, transport, viză, modalitatea de recrutare, cheltuieli ocazionate de procesul de recrutare, condiţii de muncă şi de viaţă etc. se găsesc pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...