UPDATE – Se decide soarta Greciei: Nordul Europei cere bonitate. Franţa s-a aliat cu elenii

Şefii de stat şi de guvern ai celor 19 ţări din zona euro, care se reunesc la Bruxelles la ora locală 16.00 (14.00 GMT), urmează să decidă azi dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali, al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani. Nordul Europei se opune, Grecii găsesc în Franţa cel mai mare aliat.
Economica.net - D, 12 iul. 2015, 14:56
UPDATE - Se decide soarta Greciei: Nordul Europei cere bonitate. Franţa s-a aliat cu elenii

Un acord între Grecia şi partenerii săi europeni este posibil duminică dacă ‘toate părţile doresc acest lucru’, a afirmat premierul grec Alexis Tsipras la sosirea la summitul zonei euro de la Bruxelles, unde se va încerca evitarea ieşirii Greciei din zona euro, transmite AFP. 

”Mă aflu aici pentru a ajunge la un compromis onest, datorăm asta cetăţenilor europeni. Putem ajunge în această seară la un acord dacă toate părţile doresc acest lucru”, a declarat Alexis Tsipras. 

Ce zice Eurogrupul

‘Eurogrupul a ajuns la concluzia că nu există încă o bază pentru a începe negocierile pentru un nou program’ se arată într-un comunicat de presă consultat de Reuters. Pentru a putea începe astfel de negocieri, miniştrii de Finanţe din zona euro vor ca Grecia să modifice Taxa pe Valoarea Adăugată şi sistemul de pensii, să extindă baza de impozitare pentru a creşte veniturile la buget şi să crească independenţa Oficiului naţional de statistică (Elstat). ‘Numai după implementarea legală a măsurilor menţionate mai sus pot începe negocierile cu privire la un memorandum de înţelegere’ se mai arată în acest comunicat ce va fi prezentat şi liderilor din zona euro care se reunesc duminică seara la Bruxelles. 

Ce zice Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a declarat duminică, la sosirea la summitul zonei euro de la Bruxelles, că ”nu va exista un acord cu orice preţ” pentru salvarea Greciei, potrivit AFP. 

”Valoarea cea mai importantă – încrederea, fiabilitatea – a fost pierdută” (în discuţiile) cu Atena, a adăugat şefa executivului german. 

Ce zic francezii

Preşedintele francez Francois Hollande a subliniat că liderii din zona euro trebuie să decidă duminică ”dacă Grecia va mai fi mâine în zona euro”. 

”Franţa va face totul pentru ajungerea la un acord care să-i permită Greciei să rămână în zona euro”, a spus şeful statului francez, care a exclus opţiunea, avansată de Germania, privind o ieşire temporară a Greciei din zona euro. Secretarul general al Partidului Socialist francez, Jean-Christophe Cambadélis, a lansat duminică un apel către preşedintele Partidului Social-Democrat german (SPD), Sigmar Gabriel, pentru a face presiuni asupra cancelarului Angela Merkel în dosarul datoriei Greciei, relatează France Presse. 

Sigmar Gabriel este ministru al economiei şi vicecancelar în guvernul de la Berlin. 

”Jean-Christophe Cambadélis s-a adresat lui Sigmar Gabriel, preşedintele SPD, pentru ca acesta să acţioneze pe lângă cancelarul Angela Merkel. ‘Popoarele Europei nu înţeleg jocul Germaniei. Nu se poate ca un acord să fie validat înainte de referendum şi apoi, după referendum, el să nu mai fie considerat valabil’ ”, se arată într-un comunicat al socialiştilor francezi. 

Nordul se opune 

Atena a solicitat recent un nou ajutor financiar de la zona euro – estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani – şi a propus finalizarea unui program de reforme ambiţios. 

”Principalul obstacol în calea avansării discuţiilor este lipsa de încredere”, a declarat duminică dimineaţă ministrul de finanţe italian, Pier Carlo Padoan, înaintea celei de-a doua runde a reuniunii Eurogrupului. 

Unele state din zona euro susţin că planul de reforme al Greciei ar trebui să fie mai substanţial pentru a fi credibil. 

Dintre celelalte 18 state din zona euro (excepţia este Grecia), zece s-au arătat sceptice faţă de noile propuneri ale Atenei, potrivit unui diplomat european, citat de DPA. Cele mai intransigente se dovedesc a fi Germania, Austria, Finlanda şi statele baltice. 

Selecţie din articole Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele vor însemna taxe şi impozite colectate la bugetul statului mai mici......
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...
MIE:România are, în prezent, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme
MIE:România are, în prezent, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme
România are, în acest moment, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme, OMV ...
Popa (BNR): Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei
Popa (BNR): Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei
Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei, iar în anul 2024 se ...