Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 19% în Europa, în ultimii 25 de ani

Emisiile de gaze cu efect de seră /GES/ au scăzut, la nivel european, cu 19% din 1990 până în prezent, în ciuda unei creşteri cu 45% a producţiei economice, în timp ce la nivelul Uniunii Europene /UE/ consumul total de resurse s-a diminuat cu 19% în ultimii 18 ani, iar ratele de reciclare a deşeurilor s-au ameliorat în fiecare ţară, potrivit raportului 'Mediul european - starea şi perspectiva 2015' - SOER 2015, întocmit de Agenţia Europeană de Mediu /AEM/.
Economica.net - lun, 13 iul. 2015, 09:21
Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 19% în Europa, în ultimii 25 de ani

‘În 2015, Europa se află undeva la jumătatea drumului între iniţierea politicii de mediu a UE la începutul anilor ’70 şi viziunea UE pentru 2050 de ‘a trăi bine, în limitele planetei’. La baza acestei viziuni se află recunoaşterea faptului că prosperitatea economică şi bunăstarea Europei sunt intrinsec legate de mediul său natural – de la soluri fertile la un aer curat şi o apă la fel de curată (…) Cât priveşte utilizarea eficientă a resurselor şi economia cu emisii reduse de dioxid de carbon, tendinţele pe termen scurt sunt mai încurajatoare. Emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 19% din 1990 încoace, în pofida unei creşteri cu 45% a producţiei economice. Şi alte presiuni asupra mediului au fost decuplate în termeni absoluţi de creşterea economică. S-a redus utilizarea combustibililor fosili, la fel şi emisiile unor poluanţi generaţi de transporturi şi industrie. Mai recent, consumul total de resurse în UE a scăzut cu 19% din 2007, se generează mai puţine deşeuri şi ratele de reciclare s-au ameliorat în aproape fiecare ţară’, se notează în documentul prezentat, luni, într-o conferinţă de specialitate organizată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/.

Pe de altă parte, raportul SOER 2015 relevă faptul că utilizarea combustibililor fosili s-a redus în ultimii ani, la fel şi emisiile unor poluanţi generaţi de transporturi şi industrie.

‘Politicile UE pentru combaterea schimbărilor climatice ilustrează această abordare: ambiţiile globale ale politicilor sunt, în mare măsură, ghidate de obiectivul convenit la nivel internaţional de menţinere a încălzirii climatice la sub 2 grade Celsius, comparativ cu nivelurile preindustriale. În Uniunea Europeană, aceasta se traduce în ţinte globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (de exemplu reducerea emisiilor la nivelul UE cu 20% până în 2020 şi cu 40% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990). La rândul său, acest lucru este legat de o serie de politici mai specifice, inclusiv directive privind comercializarea certificatelor de emisii, energia din surse regenerabile, eficienţa energetică şi altele’, conform raportului.

În ceea ce priveşte capitalul natural al Europei, documentul realizat de AEM precizează faptul că acesta nu este încă protejat, conservat şi ameliorat în concordanţă cu ambiţiile celui de ‘Al şaptelea program de acţiune pentru mediu’.

‘Reducerea poluării a îmbunătăţit în mod semnificativ calitatea aerului şi a apei din Europa. Totuşi, pierderea funcţiilor solului, degradarea terenurilor şi schimbările climatice rămân preocupări majore care ameninţă fluxurile bunurilor şi serviciilor de mediu ce stau la baza producţiei economice şi a bunăstării Europei. O proporţie mare a speciilor protejate (60%) şi a tipurilor de habitate (77%) sunt considerate a fi într-o stare nefavorabilă de conservare, iar Europa nu se încadrează în cursul planificat pentru atingerea ţintei sale globale vizând oprirea pierderii biodiversităţii până în 2020, deşi unele ţinte mai specifice sunt îndeplinite. Privind înainte, se aşteaptă ca impactul schimbărilor climatice să se intensifice, iar factorii determinanţi care stau la baza pierderii biodiversităţii sunt aşteptaţi să persiste’, se menţionează în cercetarea AEM.

În mod similar, se notează în concluziile SOER 2015, cererea totală de alimente, furaje şi fibre ar urma să urce cu circa 60% între momentul actual şi 2050 (potrivit FAO, 2012), iar suprafaţa de teren arabil per persoană ar putea scădea cu 1,5% anual, dacă nu se iniţiază schimbări majore de politici (FAO, 2009).

Agenţia Europeană de Mediu /AEM/ este o instituţie a Uniunii Europene, care are scopul de a sprijini dezvoltarea durabilă şi de a contribui la îmbunătăţirea semnificativă şi cuantificabilă a stării mediului în Europa prin furnizarea de informaţii prompte, specifice, relevante şi de încredere atât factorilor de decizie politică, cât şi publicului. AEM este sprijinită în activitatea sa de către Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului (Eionet), formată din 39 de ţări europene.

Raportul ‘Mediul european – starea şi perspectiva 2015’ – SOER 2015 – reprezintă o evaluare integrată a mediului european care conţine, de asemenea, evaluări şi date de la nivel mondial, regional şi naţional, precum şi comparaţii între ţări.

SOER 2015 cuprinde două rapoarte şi 87 de note informative online (denumite ‘briefing’), după cum urmează: Raportul de sinteză şi Raportul privind evaluarea tendinţelor majore la nivel mondial, completate de 11 informări privind tendinţele majore la nivel mondial, 25 de informări privind Europa, nouă informări cu comparaţii între ţări, 39 de informări de ţară (bazate pe rapoartele naţionale privind starea mediului) şi trei informări la nivel regional.

Te-ar mai putea interesa și
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a cerut duminică "să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie" în faţa creşterii tensiunilor......
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului de bancassurance încheiat între cele două entități pentru un milion de clienți
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului ...
NN România și ING Bank România au susținut peste un milion de clienți să beneficieze de protecție financiară prin ...
Startup-ul theCoRD.ai, care a creat o soluţie AI pentru optimizarea şedinţelor online, vrea să se extindă în 10 ţări
Startup-ul theCoRD.ai, care a creat o soluţie AI pentru optimizarea şedinţelor online, vrea să se extindă în 10 ţări
Startup-ul românesc de tehnologie theCoRD, care a lansat prima soluție AI de team coaching din lume, anunță extinderea ...
A apărut un nou jucător pe piața de retail tip convenience. Un offshore cipriot are în plan investiții de un milion de euro în 15 magazine Good2Go
A apărut un nou jucător pe piața de retail tip convenience. Un offshore cipriot are în plan investiții de un milion ...
Offshore-ul cipriot Starlock Limited, care deține și Olimpian Park Oradea și Suceava, vrea să investească anul acesta ...