BERD ar putea ajuta băncile greceşti dacă Atena menţine acordul stabilit cu creditorii internaţionali

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este posibil să joace un anumit rol în repunerea pe picioare a băncilor greceşti, cu condiţia ca cel de al treilea acord de asistenţă convenit de autorităţile de la Atena cu creditorii internaţionali să fie menţinut, a declarat luni unul dintre oficialii BERD, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 13 iul. 2015, 14:24
BERD ar putea ajuta băncile greceşti dacă Atena menţine acordul stabilit cu creditorii internaţionali

În acest an, Grecia a devenit al doilea stat membru al zonei euro, după Cipru, care beneficiază de investiţiile BERD, instituţie care a fost înfiinţată în ideea de a ajuta la dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în cele 27 de state foste comuniste din Europa de Est.

Peter Sanfey, director pentru strategia de ţară în cadrul BERD, a declarat că este o uşurare faptul că Grecia va rămâne în zona euro adăugând că acest lucru va deschide calea pentru primele proiecte derulate de BERD în Grecia.

‘Am dori să sprijinim Grecia. Vom încerca să fim implicaţi acolo unde este nevoie de noi şi unde putem oferi valoare’, a spus Peter Sanfey.

Potrivit acestuia domenii precum logistica, agricultura şi turismul sunt posibile domenii de investiţii pentru BERD, însă mulţi analişti sunt interesaţi să vadă dacă va exista o implicare a BERD în băncile greceşti.

Anul trecut, BERD a preluat o participaţie de 5% la Bank of Cyprus, în cadrul unei majorări de capital în valoare de un miliard de euro, iar întrebarea care se pune acum este dacă BERD va face un lucru similar şi în Grecia.

‘Sunt sigur că vom juca un anumit rol în băncile elene’, a spus Sanfey, adăugând că, pentru moment, BERD este în faza de aşteptare şi monitorizare. ‘Avem deja participaţia de la Bank of Cyprus astfel că ştim ce trebuie să facem’ a mai spus Sanfey.

În ultimii ani, BERD şi-a extins aria de operaţiuni prin includerea unor părţi din Africa de Nord şi Asia Centrală, iar în acest an acţionarii băncii au dat undă verde pentru ca BERD să poată derula proiecte şi în Grecia.

Liderii zonei euro au ajuns luni, în unanimitate, la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), al treilea de acest fel în ultimii cinci ani, a anunţat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a estimat recent că, indiferent dacă autorităţile de la Atena vor ajunge sau nu la un acord cu creditorii internaţionali, băncile greceşti vor avea nevoie de recapitalizare.

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, discută vineri, la Palatul Cotroceni, pe tema legii salarizării, care este jalon PNRR....
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank acordă o finanțare de 56 milioane de lei pentru proiectul rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca
Libra Internet Bank susține prima fază a proiectului rezidențial CITIUS din Cluj-Napoca, dezvoltat pe amplasamentul fostei ...
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă 7,85 milioane de euro dezvoltatorului REDESIGN pentru continuarea proiectului Stejeriș din Brașov
tbi bank acordă o finanțare de 7,85 milioane de euro, pe o perioadă de 24 de luni, dezvoltatorului REDESIGN, pentru finalizarea ...
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, ...