Iranul va reveni la capacitate maximă pe piaţa petrolieră

Iranul intenţionează să revină pe piaţa petrolieră mondială la capacitate maximă, imediat ce sancţiunile internaţionale vor fi ridicate ca urmare a încheierii acordului privind programul său nuclear, a declarat, marţi, adjunctul ministrului iranian al Petrolului, Mohsen Qamsari, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 14 iul. 2015, 13:17
Iranul va reveni la capacitate maximă pe piaţa petrolieră

După mai mult de un deceniu de negocieri, Iranul şi statele din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului. În urma încheierii acestui acord, o serie de sancţiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate.

Imediat după acest anunţ, preţul barilului de petrol a scăzut cu peste un dolar deoarece eliminarea sancţiunilor va permite Iranului, ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial, să-şi reia treptat exporturile de petrol, scrie Agerpres.

Mohsen Qamsari, director pentru afaceri internaţionale la National Iranian Oil Company a declarat, marţi, că Iranul consideră piaţa asiatică o prioritate pentru vânzările sale de ţiţei.

‘Vom încerca să ne maximizăm capacităţile de export spre Europa pentru a reveni la 42-43% din cota de piaţă pe care o aveam aici înainte de impunerea sancţiunilor’, a spus Mohsen Qamsari.

Acesta a adăugat că mai multe companii de rafinare şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra petrol din Iran.

‘Pentru moment, nu pot să zic nimic special despre cota de piaţă a Iranului în lunile următoare. Va trebui să aşteptăm şi să vedem cum reacţionează piaţa la revenirea Iranului. Semnarea de contracte pe termen lung, mediu şi scurt este analizată de autorităţile iraniene’, a spus Qamsari.

Luna trecută, ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zanganeh, a declarat că obiectivul Iranului este să-şi crească producţia de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi în primele două luni de la eliminarea sancţiunilor, care i-au redus la jumătate exporturile de ţiţei în ultimii ani şi cu un milion de barili pe zi în 6 – 7 luni de la eliminarea sancţiunilor.

Cu toate acestea, analiştii avertizează că, după mai mulţi ani în care nu s-au făcut investiţii, Iranul va avea probleme în a aduce industria petrolieră la potenţialul maxim. Potrivit celor 25 de analişti intervievaţi de Reuters, producţia de petrol a Iranului va creşte cu 250.000 – 500.000 de barili pe zi până la finele acestui an şi cu 750.000 de barili pe zi până la mijlocul anului următor.

O astfel de majorare ar duce producţia totală de ţiţei a Iranului la aproximativ 3,6 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în timp ce exporturile de petrol iranian ar creşte cu aproximativ 60%, într-un moment în care piaţa mondială este deja supra-aprovizionată.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus pentru asigurați și păgubiți
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus ...
Entitatea se soluționare alternativă a litigiilor din piețele financiare nonbancare (SAL-Fin), a împlinit anul acesta 10 ani, perioadă în care clienții aflați în conflict cu furnizorul de......
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Cunoscut sub numele de Grand Hotel du Boulevard, hotelul a fost inaugurat în anul 1867 şi a fost restaurat recent şi redeschis ...
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru sediul său central din Europa de Vest, situat la intersecția ...
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva ...
Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, ...