Părinţii vor avea o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinților și reprezentanților legali zile lucrătoare libere pentru îngrijirirea sănătății copiilor.
Economica.net - mie, 15 iul. 2015, 10:45
Părinţii vor avea o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului

Ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria raspundere, conform căreia celălalt parinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, și nici nu o va solicita.

Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația de a elibera pentru acesta o scutire medicală.

Potrivit Legii 91/2014, se acordă părinților/tutorilor asigurați în sistemul asigurărilor sociale de stat o zi sau două zile lucrătoare libere, în funcție de numărul copiilor pentru a verifica anual starea de sănătate a copilului/copiilor.

Familiile sau persoane care au în îngrijire unul sau doi copii au dreptul la o zi lucrătoare liberă, iar ce care au trei sau mai mulți copii vor beneficia de două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul. De asemenea, pentru această zi liberă, angajatorul nu are obligația să plătească părinților drepturile salariale aferente unei zile de lucru.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...