Grecia şi-a achitat datoria către BCE şi poate beneficia în continuare de finanţare pentru bănci

Grecia a achitat luni Băncii Centrale Europene aproximativ 4,2 miliarde de euro, o plată extrem de importantă, în absenţa căreia nu ar mai fi beneficiat de finanţarea de urgenţă pentru băncile elene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.      
Economica.net - lun, 20 iul. 2015, 17:37
Grecia şi-a achitat datoria către BCE şi poate beneficia în continuare de finanţare pentru bănci

Grecia a plătit luni obligaţiuni de 3,5 miliarde de euro şi dobânzi de 700 milioane de euro. De asemenea, a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Fără achitarea banilor către BCE, Atena nu ar mai fi beneficiat de finanţarea de urgenţă pentru băncile elene, în valoare de aproape 90 de miliarde de euro.

Tot luni, Grecia a achitat Fondului Monetar Internaţional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) şi nu se mai află în incapacitate de plată.

Săptămâna trecută, Grecia a obţinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienţi pentru a asigura finanţarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaţionali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni.

 
Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...