Liberty Technology Park a inaugurat prima priză publică de alimentare a mașinilor electrice din Cluj-Napoca

Liberty Technology Park, cel mai mare parc tehnologic privat din România, a inaugurat prima priză pentru mașini electrice din Cluj-Napoca. Proiectul, realizat în parteneriat cu Siemens România, a presupus montarea noului model de priză Sentron 5TT3201-1KK25 în parcarea parcului tehnologic. Priza va putea fi folosită de rezidenții parcului și nu numai, fiind semnalizată și din stradă. 
Economica.net - mie, 22 iul. 2015, 12:00
Liberty Technology Park a inaugurat prima priză publică de alimentare a mașinilor electrice din Cluj-Napoca

„În cadrul Liberty Technology Park Cluj ne preocupăm permanent de tehnologii inovative, iar mașinile electrice sunt calea către un viitor mai sigur pentru noi toți. Reducerea și renunțarea treptată la combustibilul mineral trebuie să devină o prioritate pentru societatea contemporană. Soluțiile alternative de alimentare a mijloacelor de transport vor reduce semnificativ poluarea”, a declarat Ion Sturza, Chairman of the Board, Liberty Technology Park Cluj. 

Priza a fost livrată de către Siemens, de altfel o premieră pentru companie pe piața locală, și poate încărca o mașină electrică în circa 2 ore. 

“Electromobilitatea este mai mult decât o tendință a societații moderne – este una dintre cele mai importante tehnologii sustenabile ale prezentului. Siemens livrează pentru prima dată în România un astfel de dispozitiv de încărcare, chiar în Cluj-Napoca, oraș unde compania este prezentă încă din 1923”, a declarat George Costache, CEO Siemens Romania. 

O mașină electrică obișnuită parcurge între 100 și 480 de kilometri după o încărcare, însă tehnologia evoluează rapid și în acest domeniu. Autonomia unei mașini electrice va putea ajunge la 2.000 km, la o singură încărcare.  

La inaugurarea stației de încărcare au fost prezenți și reprezentanții Automobile Bavaria Group, realizându-se o demonstrație cu noul model BMW i3. 

La ora actuală, în România circulă aproximativ 130 de mașini electrice, însă numărul acestora s-ar putea dubla, în condițiile în care Ministerul Mediului oferă, din aprilie 2015, o subvenţie în valoare de 20.000 de lei (circa 4.500 de euro) la achiziţia unui autoturism elec­tric. În plus, ministerul are în plan o sesiune de finanţare pentru amplasarea de prize pentru alimentarea maşinilor electrice, de la circa 50 în prezent, la 10.000. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând "să creeze tensiune în relaţiile din societăţile europene", a......
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...