SUA: Bostonul renunţă la organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2024. Costurile sunt prea mari

Comitetul Olimpic al Statelor Unite a avizat negativ, luni, organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2024 în Boston, Massachusetts, la câteva ore după ce primarul oraşului declara că nu vrea să-şi ia angajamentul pentru un proiect care presupune costuri uriaşe pentru contribuabil. Sondajele de opinie au atârnat în ultima perioadă în defavoarea organizării Jocurilor la Boston, din cauza temerilor privind presiunile pe deficitul bugetar.
Economica.net - lun, 27 iul. 2015, 20:26
SUA: Bostonul renunţă la organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2024. Costurile sunt prea mari

„Nu am reuşit să convingem majoritatea cetăţenilor din Boston să sprijine proiectul de a găzdui Jocurile Olimpice şi Paralimpice din 2024”, a declarat directorul general al Comitetului Olimpic american, Scott Blackmun, într-un comunicat citat de Reuters. El a sugerat că forul are oferte de la oraşe precum Paris, Roma, Hamburg, Budapesta sau Toronto.

Propunerea de a organiza Jocurile Olimpice din 2024 în Boston a apărut în luna ianuarie, fiind întâmpinată imediat cu scepticism de locuitorii oraşului, îngrijoraţi că evenimentul va îngenunchia bugetul local.

Primarul Bostonului a afirmat, luni, că refuză să semneze dacă locuitorii vor fi vulnerabili la costurile uriaşe asociate. În sondaje, doar 42% dintre locuitori sprijină propunerea, iar două treimi se declară îngrijoraţi că organizarea JO ar impune cheltuirea de bani publici.

Organizarea Jocurilor Olimpice din 2024 ar fi costat Bostonul peste 8,6 miliarde de dolari, inclusiv cheltuieli pentru construcţii şi infrastructură.

Costurile ridicate asociate organizării Jocurilor Olimpice au devenit o problemă pentru Comitetul Olimpic Internaţional (CIO). Oslo, capitala Norvegiei, favorită pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022, s-a retras în ultima parte a anului trecut din cursă, invocând de asemenea cheltuielile ridicate care se preconizau. La fel ca în Boston, majoritatea locuitorilor din Oslo au fost împotriva proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul deceniu, deoarece războaiele şi condiţiile meteorologice extreme au......
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Grecia va semna luni un acord cu Israelul pentru achiziţia unui sistem multistrat de apărare aeriană, în valoare de 3 ...
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cheltuielile cu dobânzile au depăşit 40 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, una dintre "facturile dezechilibrelor ...
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului ...