Ponta, despre OUG privind salariile demnitarilor: S-au pus bani. Părea că mă răzbun pe domnul Iohannis, că îi tai salariul

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la postul B1Tv, că bugetarea ordonanţei privind creşterea indemnizaţiilor înalţilor demnitari de la 1 august, în cadrul rectificării de buget aprobată în Guvern, a fost decisă şi pentru a nu se lăsa impresia că se doreşte o răzbunare politică pe preşedintele Klaus Iohannis, notează Agerpres.
Economica.net - mar, 28 iul. 2015, 20:44
Ponta, despre OUG privind salariile demnitarilor: S-au pus bani. Părea că mă răzbun pe domnul Iohannis, că îi tai salariul

‘S-au pus banii. S-a schimbat schimbarea. Eu nu mi-am schimbat părerea asupra faptului că a fost inoportun şi că trebuie să mărim salariile la demnitari odată cu toată lumea. Dar, două lucruri…foarte politice. Unu, însemna să abrog un lucru făcut cu bună-credinţă de domnul Oprea, ceea ce din punct de vedere politic era o situaţie penibilă. Şi doi, şi asta a fost şi opinia domnului Dragnea şi a celorlalţi şefi de coaliţie, părea că mă răzbun pe domnul Iohannis, că îi tai salariul, or răzbunarea în politică nu e arma cea mai bună. Nu mi-am schimbat părerea. Am înţeles punctul de vedere al colegilor mei şi am pus banii acolo’, a declarat premierul.

Despre faptul că Liviu Dragnea a susţinut bugetarea ordonanţei, Ponta a declarat că a ţinut cont de sugestia acestuia. ‘Eu am ţinut cont, domnul Dragnea e acum preşedintele PSD, eu sunt un simplu membru de partid. Nu e rău, e cea mai bună funcţie aceasta de membru de partid (…) Opinia lui Liviu Dragnea a fost să ne asumăm decât să se spună că ne răzbunăm pe Klaus Iohannis şi îi tăiem salariul. Câţi bani a cerut Administraţia Prezidenţială atât i-am dat.(…) Ideea e că suntem un partid mare, că Guvernul colaborează cu Preşedinţia şi că, decât să avem războaie, e mai bine să avem o colaborare normală şi civilizată’, a afirmat premierul.

Ordonanţa de Guvern 14/2015, act normativ adoptat de Executiv în şedinţa din 8 iulie, stabileşte creşteri ale indemnizaţiilor pentru înalţii demnitari începând cu 1 august, fiind publicată în Monitorul Oficial din 11 iulie 2015. Anexa la OG 14/2015 stabileşte că preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi primul-ministru vor avea o indemnizaţie brută de 21.540 de lei. Totodată, vicepremierul va avea o indemnizaţie lunară brută de 20.000 de lei.

De asemenea, potrivit actului normativ, vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Senatului şi Camerei Deputaţilor, consilierii prezidenţiali, miniştrii, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei primului-ministru, Avocatul Poporului, preşedintele Consiliului Legislativ, preşedintele Curţii de Conturi şi şefii de servicii de informaţii – SRI, SIE, STS şi SPP – vor avea o indemnizaţie lunară de 19.055 de lei brut.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...