Mafia medicamentelor: 11 mari companii, implicate în dosarul fraudei din farma – anchetă DNA

Ancheta DNA privind corupţia din domeniul farmaceutic ar viza 11 firme importante, printre care mari producători de medicamente, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Economica.net - mie, 29 iul. 2015, 11:39
Mafia medicamentelor: 11 mari companii, implicate în dosarul fraudei din farma  - anchetă DNA

Sursele au arătat că pe lista firmelor implicate se află Roche România, structură a concernului multinaţional ROCHE (producător de medicamente), Actavis SRL (producător/distribuitor de medicamente), dar şi Pfizer România SRL (companie biofarmaceutică), Teva Pharmaceuticals România SRL (companie farmaceutică), Novartis Pharma Services (producător de medicamente), Alvogen România SRL (producător de medicamente), Sandoz Pharma Services SRL (companie farmaceutică), Glaxosmithkline România SRL (producător de medicamente), Egis Internaţional (companie farmaceutică), Romastru Trading (distribuitor de medicamente), Glenmark Pharmaceuticals SRL (producător de medicamente).

Potrivit surselor citate, din cercetările efectuate a rezultat că, în ceea ce priveşte activitatea derulată de Roche România SRL şi Actavis SRL, aceasta a fost coordonată, în scopul prescrierii cu predilecţie a produselor acestor companii pentru maximizarea vânzărilor/profitului, de către Dan Zamonea, fost director general la Roche România SRL, Teodor Lucuţă, fost director economic la aceeaşi firmă, şi Dan Ivan, director general la Actavis SRL.

În acest dosar, marţi au fost efectuate percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, faptele fiind săvârşite în perioada 2012 – 2015, conform DNA.

Sursele judiciare arată că ar fi implicaţi şefi de clinici şi secţii de oncologie, medici specialişti oncologi, coordonatori şi responsabili ai Programului Naţional de Sănătate – subprogramul oncologie, precum şi un preşedinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureş, care controlează farmacii, şi peste 10 reprezentanţi zonali ai firmelor de medicamente.

Unii dintre medicii implicaţi fac parte din comisiile de achiziţii de medicamente organizate la nivelul spitalelor şi ar fi pretins şi primit foloase sau furnizorii le ofereau avantaje.

Te-ar mai putea interesa și
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate. ...
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...