Bursa de la Atena îşi continuă declinul. Acţiunile băncilor greceşti s-au prăbuşit din nou cu 30%

Bursa de la Atena a scăzut cu 4,5% în deschiderea şedinţei de marţi, după ce a închis luni cu o pierdere record de 16,2%. Acţiunile băncilor greceşti s-au prăbuşit şi marţi dimineaţă cu aproape 30%, limita zilnică de variaţie, imitând evoluţia din prima şedinţă a săptămânii.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 08:06
Bursa de la Atena îşi continuă declinul. Acţiunile băncilor greceşti s-au prăbuşit din nou cu 30%

Bursa de la Atena s-a redeschis luni după cinci săptămâni de activitate suspendată, cu restricţii asupra circulaţiei capitalului.

Atmosfera de la bursa elenă este una apăsătoare, dominată de incertitudine privind noul acord de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia şi de prăbuşirea activităţii economice în urma restricţiilor asupra circulaţiei banilor.

Acţiunile celor patru mari bănci elene au scăzut cu peste 29% în deschiderea şedinţei bursiere de marţi, lovindu-se rapid de limita de variaţie zilnică de 30%, potrivit datelor Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...