Acţiunile Credit Agricole scad la bursă cu 10%, din cauza întârzierii restructurării băncii

Acţiunile Credit Agricole (CA) au scăzut marţi la bursă cu 10%, după ce al doilea grup bancar francez a exclus, deocamdată, o simplificare a structurii complexe a acţionariatului, transmit BBC şi Bloomberg.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 12:36
Acţiunile Credit Agricole scad la bursă cu 10%, din cauza întârzierii restructurării băncii

Investitorii se aşteptau la o schimbare radicală a băncii, pentru atenuarea tensiunilor dintre entitatea listată şi reţeaua de bănci regionale care controlează strategia şi organizarea CA. Banca a anunţat că a analizat cu BCE posibilitatea unor schimbări structurale, dar acestea ar fi dus la ‘constrângeri’.

Marţi dimineaţă, acţiunile Credit Agricole au înregistrat la Bursa de la Paris un declin de 9,7%, apoi s-au tranzacţionat în scădere cu 8%, la 13,26 euro. Anul acesta, titlurile CA au urcat cu 34%, .

‘Reacţia pieţei este cauzată de investitorii care se tem că BCE nu va aproba procesul de restructurare al băncii’, a apreciat analistul Stefano Girola, de la Syz Asset Management SA.

Profitul net al băncii franceze a urcat la 920 milioane de euro în trimestrul doi din 2015, comparativ cu 77 milioane de euro în perioada similară din 2014. Analiştii se aşteptau la un câştig de 901 milioane de euro.

Pe piaţa din România, în 2012, Banca Naţională a României (BNR) şi-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acţiuni al subsidiarei Emporiki Bank de către Credit Agricole.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile de la stat nu mai pot crește. Anunț de ultimă oră de la Finanțe
Salariile de la stat nu mai pot crește. Anunț de ultimă oră de la Finanțe
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează, miercuri, faptul că Guvernul nu mai poate aproba creșteri suplimentare ale anvelopei totale de personal, în condițiile în care......
Câți bani imi dai ca să sting lumina? ANRE a aprobat regulamentul pentru serviciul de flexibilitate a consumului
Câți bani imi dai ca să sting lumina? ANRE a aprobat regulamentul pentru serviciul de flexibilitate a consumului
ANRE a aprobat Regulamentul privind serviciul de flexibilitate a consumului: consumatorii pot fi plătiți pentru a-și reduce ...
Ministerul Finanţelor: Datoria publică ar urma să ajungă la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, înainte de intrarea treptată pe o traiectorie descendentă
Ministerul Finanţelor: Datoria publică ar urma să ajungă la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, ...
Ministerul Finanţelor a prezentat Guvernului o informare cu privire la datele statistice publicate de Eurostat în data ...
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susţine că nu ar fi grave
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susţine că nu ar fi grave
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că atacurile ucrainene cu drone în adâncimea Rusiei provoacă pagube, ...