MDRAP: Se vor face studii de fezabilitate pentru două noi poduri peste Dunăre

Directorul general al Direcţiei dezvoltare regională şi infrastructură din MDRAP, Diana Ţenea, a anunţat joi că, în perioada următoare, se vor face studii de fezabilitate pentru cele două noi poduri peste Dunăre, Turnu Măgurele - Nicopole şi Călăraşi - Silistra.
Economica.net - J, 06 aug. 2015, 10:52
MDRAP: Se vor face studii de fezabilitate pentru două noi poduri peste Dunăre

‘Dunărea pe teritoriul României are cea mai mare lungime şi cele mai puţine puncte de trecere, atât cu bacul, cât şi poduri. Calafat – Vidin este desigur o realizare, dar nu este suficient. Avem nevoie de mai mult de două poduri, cât a rezultat la acest moment din proiectul nostru (SPATIAL – n.r.). Se vor face studii de fezabilitate finanţate prin programul transfrontalier România – Bulgaria de către Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi pentru cele două amplasamente, Turnu Măgurele – Nicopole şi Călăraşi – Silistra. Sunt mai multe memorandumuri, protocoale de înţelegere între Bulgaria şi România privind realizarea unor legături pe mai multe amplasamente’, a spus Ţenea, la conferinţa de închidere a proiectului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ‘SPATIAL – Strategie comună de dezvoltare teritorială durabilă a zonei transfrontaliere România-Bulgaria’.

Diana Ţenea a precizat că, potrivit evaluărilor ministerului, costurile pot merge până la sute de milioane de euro, iar sursa de finanţare va fi prevăzută prin Programul Operaţional Transporturi şi parţial din bugetul de stat, iar de poduri se va ocupa mai departe Ministerul Transporturilor, scrie Agerpres.

Directorul MDRAP a menţionat că banii pentru studiul de fezabilitate trebuie folosiţi în actuala perioadă de programare, 2014-2020, ca şi cei pentru construcţia podurilor care, probabil, se vor ridica pe rând şi nu amândouă în acelaşi timp.

Ţenea a adăugat că necesitatea construirii celor două poduri peste Dunăre a fost relevată de proiectul ‘SPATIAL – Strategie comună de dezvoltare teritorială durabilă a zonei transfrontaliere România-Bulgaria’, proiect care a fost închis joi de MDRAP şi din care a reieşit că în zona transfrontalieră sunt necesare mai multe proiecte mai mici în domenii precum agricultură, turism, mediu, infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim în ambiguitate la nivel global
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim ...
Numărul doi din BNR, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, apreciază că traversăm o perioadă cu incertitudini prelungite care au dus la crearea unei stări......
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
Compania olandeza AmbaFlex, lider mondial în producția de sisteme de transport pe spiral, a închiriat pe termen lung un ...
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat ...
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării ...