Eurogrupul se va întâlni vineri pentru a aproba al treilea program de asistenţă financiară al Greciei

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) se vor întâlni vineri pentru a aproba al treilea program de asistenţă financiară acordat Greciei, a anunţat marţi premierul spaniol Mariano Rajoy, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 11 aug. 2015, 14:52
Eurogrupul se va întâlni vineri pentru a aproba al treilea program de asistenţă financiară al Greciei

Parlamentul Spaniei va vota probabil săptămâna viitoare acordul de 85 miliarde de euro (93,79 miliarde de dolari), a afirmat Mariano Rajoy, adăugând că partidul său va cere şi altor formaţiuni politice să voteze în favoarea acordului.

‘Uniunea Europeană face din nou un pariu mare. Să sperăm că o dată pentru totdeauna acest pariu va ajuta ca lucrurile să revină la normal’, a declarat premierul spaniol.

Grecia şi-a asigurat pentru următorii trei ani finanţare de aproximativ 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI iar băncile elene primesc urgent fonduri de 10 miliarde de euro, pentru recapitalizare, a anunţat marţi un oficial guvernamental elen, după negocieri maraton care au durat toată noaptea.

Autorităţile elene nu au acceptat propunerea creditorilor internaţionali privind gestionarea problemei creditelor neperformante. Conform surselor, autorităţile de la Atena vor să înfiinţeze o bancă de rebuturi (bad bank) pentru a rezolva problema în timp ce creditorii internaţionali cer vânzarea lor către fondurile specializate. Rata creditelor neperformante reprezenta aproximativ 35% din totalul portofoliului de împrumuturi în primul trimestru din 2015 iar procentul ar urma să crească din cauza declinului economiei şi a impunerii restricţiilor asupra mişcărilor de capital.

Conform surselor din apropierea negocierilor, Grecia are ca obiectiv obţinerea unui excedent bugetar primar, excluzând costurile cu serviciul datoriei, din 2016. Anterior, ţintele indicau un excedent bugetar primar de 0,25% din PIB în 2015, un plus de 0,5% din PIB în 2016, 1,75% din PIB în 2017 şi 3,5% din PIB în 2018, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...