Numărul imigranţilor ilegali ajunşi în Europa a atins un nou record

Numărul imigranţilor ilegali care au sosit pe continentul european de la începutul anului în curs a ajuns la 237.000, a confirmat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), în timp ce comisarul european pentru imigraţie, Dimitris Avramopoulos, a declarat că Europa se confruntă cu cea mai gravă criză a refugiaţilor după al Doilea Război Mondial, transmit agenţiile EFE şi AFP.
Economica.net - vin, 14 aug. 2015, 12:51
Numărul imigranţilor ilegali ajunşi în Europa a atins un nou record

Pe tot parcursul anului trecut, numărul imigranţilor clandestini ajunşi în Europa a fost de circa 219.000. Aceştia provin din zone de conflict, precum Siria sau Afganistan, dar majoritatea vin din ţări africane motivaţi de dorinţa de a găsi un trai mai bun în Europa.

Cei veniţi din Africa subsahariană trec prin Libia, unde războiul civil şi lipsa unei autorităţi statale a lăsat frontierele nesupravegheate. Mai departe, ei traversează Marea Mediterană în special în direcţia Italiei, Maltei şi a Greciei cu ambarcaţiuni puse la dispoziţie de traficanţi şi aflate adesea într-o stare precară, cauza a numeroase naufragii, peste 2.000 de imigranţi pierzându-şi viaţa anul acesta în urma unor astfel de evenimente. O altă rută, folosită mai ales de sirieni şi afgani, este traversarea Turciei şi apoi a unui porţiuni din Marea Egee către insulele greceşti.

Conform ultimelor date oficiale, în Grecia au sosit anul acesta 135.000 de imigranţi clandestini, iar în Italia aproape 94.000. Pe ansamblu, cei mai mulţi imigranţi ilegali vin din Eritreea (circa 25.000 anul acesta), Nigeria (12.000), Somalia, Siria, Gambia şi Bangladesh.

Europa ‘gestionează cu greu importantul aflux de persoane care caută un refugiu în interiorul frontierelor noastre’, a declarat vineri la o conferinţă de presă, la Bruxelles, comisarul european pentru imigraţie, Dimitris Avramopoulos. Dar Europa este construită în special pe principiul ‘solidarităţii cu cei aflaţi în nevoie. (…) Sunt fiinţe umane, oameni disperaţi. Au nevoie de sprijinul nostru’, a apreciat comisarul european.

Ceea ce trebuie să facem (…) este să ne organizăm sistemul pentru rezolva această problemă într-un mod decent, civilizat şi european’, a continuat el, amintind de situaţia urgentă din ţările unde au ajuns foarte mulţi imigranţi clandestini, precum Italia, Grecia sau Ungaria. O parte dintre aceşti solicitanţi de azil urmează să fie redistribuiţi către celelalte state europene printr-un mecanism de cote voluntare, după ce cotele obligatorii propuse de executivul comunitar nu au fost agreate de statele membre.

Comisarul european a admis totodată că rutele prin Balcani sunt tot mai frecvent folosite în ultima vreme de imigranţii ilegali veniţi din Siria şi Afganistan

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...