Moscova propune Belgradului manevre militare comune în Serbia

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a propus ca trupele aeropurtate ruse şi sârbe să desfăşoare manevre militare comune anul viitor în Serbia, a anunţat luni adjunctul acestuia, Anatoly Antonov, citat de agenţiile TASS şi Tanjug.
Economica.net - lun, 17 aug. 2015, 15:00
Moscova propune Belgradului manevre militare comune în Serbia

Conform sursei citate, propunerea a fost făcută de Şoigu la întâlnirea cu omologul său sârb, Bratislav Gasic. În timpul discuţiilor a fost acordată o atenţie specială programului de aplicaţii militare ‘Slavic Brotherhood-2015’ (Frăţia Slavă 2015), la care vor participa în Rusia în luna septembrie trupe terestre, forţele aeriene şi unităţi de apărare antiaeriană din Rusia, Serbia şi Belarus.

Trupele ruse şi sârbe au desfăşurat şi anul trecut, în luna noiembrie, exerciţii comune într-un poligon militar din apropiere de Belgrad. Serbia a participat de asemenea în Rusia la Jocurile Militare Internaţionale şi nu este întâmplător faptul că unităţile sârbe de tancuri au avut la ediţia din acest an rezultate mai bune faţă de ediţia precedentă, ele obţinând şi un premiu, a mai declarat Anatoly Antonov.

Deşi aspiră la integrarea în Uniunea Europeană, Serbia a refuzat să se alăture sancţiunilor europene împotriva Rusiei, poziţie apreciată de Moscova, care s-a arătat dispusă la o consolidare a relaţiilor cu Belgradul, unul dintre aliaţii ei tradiţionali.

În timpul vizitei efectuate în Serbia anul trecut pe 16 octombrie, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, preşedintele rus Vladimir Putin a asistat în capitala sârbă la o paradă militară grandioasă.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...