Statele est-europene vor cere baze NATO permanente cu ocazia reuniunii de la Bucureşti – FT

Liderii statelor central şi est-europene vor cere Alianţei Nord-Atlantice, cu ocazia reuniunii programate în noiembrie la Bucureşti, să găzduiască baze militare permanente, în contextul riscurilor privind o eventuală agresiune a Rusiei, afirmă Krzysztof Szczerski, consilier al preşedintelui Poloniei, potrivit Mediafax.
Economica.net - lun, 17 aug. 2015, 18:37
Statele est-europene vor cere baze NATO permanente cu ocazia reuniunii de la Bucureşti - FT

Polonia a cerut de mulţi ani construirea unor baze NATO permanente pe teritoriul său, iar noul preşedinte, Andrzej Duda, a explicat că aceasta va fi o prioritate a mandatului său. Însă state occidentale precum Germania se opun ideii, de teamă să nu amplifice tensiunile cu Rusia, anunţă Mediafax.

Andrzej Duda a declarat săptămâna trecută că Alianţa Nord-Atlantică nu trebuie să trateze Polonia ca „zonă demilitarizată” situată în apropierea Rusiei. „În prezent, dacă ne uităm la poziţionarea bazelor militare, … linia finală este reprezentată de Germania. NATO nu a luat încă notă de schimbarea orientării Poloniei dinspre Est spre Vest”, afirma Andrzej Duda.

Înaintea summitului NATO programat anul viitor la Varşovia, propunerea privind bazele militare din estul Europei va fi discutată cu ocazia reuniunii de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 3-4 noiembrie.

Liderii din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria vor participa la reuniunea NATO de la Bucureşti, a declarat Krzysztof Szczerski, consilierul pentru Politică externă al preşedintelui polonez.

„Un consens în cadrul NATO va trebui să reflecte într-o măsură mare punctul de vedere al Poloniei”, a declarat Szczerski pentru Financial Times.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în martie, în Polonia – după întrevederea cu omologul său polonez de atunci, Bronisław Komorowski, – că s-a decis organizarea în toamnă, la Bucureşti, a unei reuniuni regionale la nivel de şefi de stat, în pregătirea summitului NATO programat la Varşovia în 2016. „Împreună cu domnul preşedinte Komorovski am convenit să organizăm în toamna acestui an, la Bucureşti, o nouă ediţie a unei întâlniri, la nivel de şefi de state, în formatul care a avut loc în iulie, anul trecut, la Varşovia, un format regional, pe care îl considerăm important şi care întăreşte colaborarea regională şi este un instrument foarte util în pregătirea summitului NATO de la Varşovia din 2016”, afirma Klaus Iohannis pe 12 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Românii reduc comenzile de la restaurante și când cumpără prin platforme online. Analiză Wolt
Chiar dacă restaurantele vând în continuare, prin platforma Wolt, mai mult decât magazinele, în primul trimestru al anului ponderea retailului a crescut semnificativ. În T4 2025, restaurantele......
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
China – Producătorii de fotovoltaice anunţă că cererea provocată de război nu va elimina supracapacităţile
Producătorii chinezi de echipamente fotovoltaice spun că este puţin probabil ca orice creştere a cererii globale de energie ...
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL aduce DHL Supply Chain în România, care începe operațiunile pentru Pepco
DHL Supply Chain, divizia de logistică contractuală a Grupului DHL, își face intrarea pe piața din România și începe ...
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse ...